Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a semnat un ordin care face posibilă înscrierea copiilor şi tinerilor refugiaţi din Ucraina în sistemul de învăţământ românesc. În România există 45 de şcoli şi 10 licee în care se predă în limba ucraineană, în opt judeţe, printre care şi Tulcea.
La nivelul judeţului Tulcea există doar doi profesori de limbă ucraineană, care predau în prezent unor copii din municipiu, Murighiol, Letea şi C.A. Rosetti.
Ştefana Cernencu este profesor calificat de limba ucraineană şi zilele acestea s-a implicat în sprijinirea copiilor refugiaţi din Ucraina, care în prezent se află cazaţi în internatul Liceului Economic Delta Dunării şi sunt foarte sensibili din punct de vedere emoţional.
„Marţi am fost la Liceul Economic unde sunt în jur de 40 de copii veniţi cu părinţi. Unii dintre ei nu au documentele necesare. Este foarte greu de comunicat cu ei pentru că plâng din orice şi sunt trişti. Am încercat să le aducem puţină bucurie vorbindu-le în limba lor. Este foarte greu de lucrat cu copiii care suferă, plâng după taţii lor. Unii sunt fără părinţi, au venit cu însoţitor. La Liceul Economic, doamna inspector general a trimis jucării, cărţi, profesori de limba engleză, ucraineană, sport şi s-a lucrat cu cei mici. A fost şi doamna ministru al Familiei care le-a adus ajutoare. În aceste momente am văzut zâmbetul pe faţa copiilor. Am văzut fetiţele care tot timpul erau plânse şi triste cum radiază de bucurie. A fost un moment frumos”, ne-a declarat prof. Ştefana Cernencu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.