De la 1 iulie va intra în vigoare noua politică de imunizare împotriva COVID-19, şi anume vaccinarea doar la cabinetele medicilor de familie, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.

Până la această dată inclusiv, toţi cei care doresc să se vaccineze cu doza 1, 2 sau 3 o pot face atât la punctele de vaccinare care funcţionează în continuare, cât şi la cabinetele medicilor de familie. Din 1 iulie, singurul centru de vaccinare din judeţul Tulcea care mai funcţionează în prezent, respectiv cel de la Colegiul Medicilor din municipiu, îşi va înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi făcute exclusiv de către medicii de familie.

Măsura este privită cu ochi buni de medicii de familie tulceni, unii dintre ei sus-ţinând că centrele de vaccinare nu ar fi trebuit înfiinţate.

„Cred că este o măsură firească. Numărul celor care vor vaccinarea anti Covid a scăzut foarte mult. Nu va fi o presiune în plus pentru activitatea noastră, iar noi trebuie să ne ocupăm de pacienţii pe care îi avem, inclusiv vaccinarea oricare ar fi ea. Aşa cum  am mai spus, aceste centre de vaccinare nici nu ar fi trebuit înfiinţate, pentru că întreaga populaţie din România este înscrisă la medicul de familie”, ne-a declarat dr. Constantin Ciureanu, medic de familie în municipiul Tulcea.

La cabinetul său, în ultima lună, au venit să se vaccineze împotriva Covid doar aproximativ 10 persoane.

„În ultima lună au venit să se vaccineze circa 10 persoane. După un interval de maxim şase luni de la vaccinarea completă, persoanele pot fi considerate nevaccinate”, a precizat dr. Constantin Ciureanu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.