Reprezentanţii a aproape 300 de scări de bloc din municipiu au solicitat Primăriei Tulcea sprijin pentru reparaţie şi eficientizare energetică.

„Am avut întâlniri cu reprezentanţii tuturor asociaţiilor. Noi am convins până acum aproape 300 de scări de bloc să depună solicitare. Au făcut şedinţe şi au dat hotărâri şi vor să participe. În cazul celor care au dat hotărâri, noi le trimitem proiectanţi, arhitecţi, cei care fac evaluări cu privire la fundaţiile blocurilor şi începem documentaţia. După ce se face o evaluare a fiecărui bloc, se prezintă asociaţiei care sunt costurile. În urma licitării pot să mai scadă preţurile totale”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

La această dată, în procesul de reabilitare şi eficientizare energetică sunt implicate 25 de asociaţii, totalizând 132 scări de bloc şi 2439 apartamente.

Primele linii de finanţare se vor deschide pe Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, acolo unde, în funcţie de eligibilitatea proiectelor, locatarii ar putea să aibă o contribuţie de 0 lei.

„Dacă fondul european este 0 lei, atât va fi şi contribuţia lor. Contribuţia de 0 lei poate fi la lucrările eligibile, dar un bloc poate avea nevoie şi de alte lucruri care nu se fac prin program. Dacă blocul are nevoie de schimbarea tuturor instalaţiilor din interior cum ar fi instalaţia de apă şi canalizare pe orizontală, nu din apartament în apartament, această lucrare poate să nu fie eligibilă. Oamenii o pot trece în lista de reparaţii a blocului şi să plătească împărţit în mod egal cât este cofinanţarea. La momentul actual pentru un apartament de două camere, cei care sunt în program plătesc undeva la 100 de lei pe lună timp de 10 ani, fără dobândă, direct la Primărie. Într-un  bloc care se reabilitează, preţul unui apartament la final va fi mult mai mare. Primele linii de finanţare care se vor deschide vor fi pe PNRR, dar şi pe alte programe precum POR. Noi vrem să prindem toate blocurile”, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Primăria Tulcea a achiziţionat anul trecut prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, serviciile de expertiză tehnică, ce sunt urmate de faza Documentaţiei de Autorizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI), pentru eficientizare energetică.

Preşedintele Asociaţiei Nr. 6, Nicolae Barbu spune că în prezent este finalizată proiectarea la aproape toate cele 12 blocuri arondate, iar unele expertize arată că unele imobile au risc seismic II.

„S-a terminat proiectarea la aproape toate blocurile din asociaţia noastră, inclusiv expertiză tehnică şi geotehnică. Expertizele la primele şase blocuri sunt cu risc seismic II, adică necesită mici intervenţii la parterul blocului, unde e cazul. Proprietarii trebuie să înţeleagă deranjul pentru că blocurile au fost făcute înainte de cutremur şi trebuie consolidate la parter. Mai avem un bloc pentru care am trimis astăzi fişele cadastrale. Asociaţia noastră cuprinde 12 blocuri şi 40 de scări de bloc. S-a verificat dacă structura de rezistenţă suportă anveloparea, respectiv dacă blocul suportă o anumită greutate în plus. Nu este o situaţie proastă, dar nici una foarte bună. Acoperişul nu prea suportă noile lucrări şi s-ar putea să fie aşa cum s-a realizat la cele de pe faleză cu termo-hidro izolaţie, balustradă pe exteriorul terasei. Vom vedea ce decizie va lua arhitectul şef. Mi-ar fi convenit mai mult cu şarpantă, dar vom vedea după se termină procesul. Blocurile sunt foarte vechi, pornind din anul 1963, înainte de cutremur şi nu prea s-a pus accent pe structura de rezistenţă”, ne-a spus preşedintele Nicolae Barbu.

Preşedintele Asociaţiei Nr. 6 mai spune că va urmări îndeaproape desfăşurarea lucrărilor şi că nu va accepta firme de subcontractori.

„Eu le-am spus proiectanţilor de la început, dacă vin cu firme de subcontractori, cu copii adunaţi de pe stradă, chiar nu le dau voie să facă niciun bloc. Firma care câştigă licitaţia, aceea să o execute până la capăt. Voi pune câte un reprezentant pentru fiecare bloc pentru a urmări lucrările. Una peste alta, lucrurile sunt de bine. Mulţumesc domnului primar Ştefan Ilie pentru sprijin! Datorită lui am ajuns în faza de finalizare a proiectării. Suntem prima şi cea mai mare asociaţie în această fază. Un procent de 90% dintre oameni sunt de acord cu reabilitarea, mai ales că vor fi puse panouri fotovoltaice pe bloc care vor produce curent pentru casa scării şi interfon şi nu va mai plăti nimeni energia electrică de pe casa scării”, a explicat Nicolae Barbu.

Reabilitarea va aduce apartamentelor plus valoare financiară, siguranţă şi confort prin reparaţii ale subsolului, ale instalaţiilor, conductelor, faţadelor, scărilor, tavanelor, rosturilor, acoperişului, înlocuiri ale liftului, izolarea termică a pereţilor, înlocuirea sau reparaţia tâmplăriilor existente, a spaţiilor comune şi refacerea teraselor.

Pentru blocurile aflate acum în reparaţii, proprietarii participă cu 25% şi vor plăti în rate, aproximativ 53 lei pe lună pentru o garsonieră şi circa 100 de lei pe lună pentru un apartament cu două camere, timp de 10 ani.