* Primarul Ştefan Ilie: „Fac apel la cetăţeni pentru a înţelege că orice investiţie  provoacă un disconfort”

Lucrările de îmbunătăţire a sistemului de preluare a apelor pluviale din municipiu  pentru care Primăria Tulcea a dat deja ordinul de începere vor genera restricţii în traficul pietonal şi cel rutier. Contractul de finanţare a investiţiei în valoare de circa 5 milioane de euro, sumă suportată integral de la bugetul de stat, a fost semnat pe data de 10 noiembrie, în urma realizării proiectului centrul oraşului urmând să nu se mai inunde după fiecare ploaie.

Organizarea şantierului este în desfăşurare, iar lucrările au început săptămâna aceasta în zona falezei, lângă hotel Delta. Acestea vor avansa către parcul Carol, urmând străzile Păcii şi Babadag, acolo unde în circa trei săptămâni traficul va fi restricţionat, potrivit constructorului.

„Au început lucrările pentru sistemul de preluare a apelor pluviale. A început organizarea de şantier şi deja se lucrează. Începem cu zona de importanţă strategică a falezei, pentru că deja este în construcţii în cadrul unui proiect, unde avem conducte şi cămine, pentru că apa se va duce prin canale speciale în Dunăre. Ca să evităm spargerea falezei după realizarea ei, şi fiind prin fonduri europene nu se poate face acest lucru, am început de acolo şi am rezolvat o problemă de care autorităţile locale trecute uitaseră. Ei şi-au imaginat scurgerea apelor pluviale, dar nu şi-au imaginat că proiectul falezei începe înaintea acestui proiect important al municipiului”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

După amenajarea căminelor de apă din zona falezei, primele străzi care vor fi afectate sunt Gării, Lac Ciuperca şi Nicolae Bălcescu.

„Împreună cu constructorii de la faleză am purtat foarte multe discuţii, am găsit înţelegere şi am montat conductele. Acum lucrăm la cămine în aşa fel încât, atunci când se încheie zona falezei de lângă Delta, să avem capetele de scurgere montate. Este una dintre cele mai mari investiţii pe care le are Primăria municipiului, care dacă este realizată corect, şi voi face tot posibilul să supraveghez personal această investiţie, nu vom mai avea, decât foarte rar, problema bărcilor în sensul giratoriu de la Delta”, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Edilul face apel la cetăţeni să înţeleagă faptul că orice investiţie presupune şi un disconfort.

„Fac un apel la cetăţenii municipiului pentru a înţelege că orice fel de investiţie va provoca un disconfort. Ne dorim străzi, dar nu putem să le facem atât timp cât apele le vor acoperi. Acest proiect este fundamental, pentru că pe el se clădeşte viitoarea infrastructură. Vom devia traficul pentru că se va lucra pe Păcii, Isaccei şi pe străzile care fac legătura dintre ele. Va fi o perioadă cu disconfort pentru locuitori, dar, odată realizată această lucrare, putem trece la celelalte investiţii în infrastructură, fără să ne mai fie teamă. La nivelul ploilor care au fost până acum, acest proiect acoperă undeva la 80%. Nu putem şti cum va evolua vremea din cauza încălzirii globale şi cât de mult va ploua în viitor, dar proiectul ne dă posibilitatea de a-l extinde şi pe alte străzi. Noi vom lăsa acele capacităţi de conducte în care şi de pe alte străzi se pot construi în viitor spaţii pentru apa pluvială”, a menţionat primarul Ştefan Ilie.

Contractul de lucrări pentru obiectivul de investiţii „Îmbunătăţirea capacităţii de preluare a apelor meteorice din Municipiul Tulcea” are o valoare de 19.343.252,82 lei fără TVA. Durata de executare a lucrărilor este de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Executantul lucrărilor este firma SC Autoprima Serv SRL.

Investiţia are ca obiectiv îmbunătăţirea colectării apelor pluviale din zone cu acumulări mari de apă. Este vorba de zona sensului giratoriu Gară – intersecţia străzii Isaccei cu strada Lacului Ciuperca şi cu strada Podgoriilor, zona centrală Piaţa Civică – intersecţia străzii Babadag cu strada Unirii, – zona de lângă Casa Armatei – intersecţia străzii Victoriei cu strada Progresului, zona străzii Unirii – intersecţia străzii Unirii cu strada Isaccei, zona parcului Carol – intersecţia străzii Isaccei cu strada Grigore Antipa, până la faleza Dunării, strada Păcii – din dreptul străzii Elizeului până la faleza Dunării, strada Nicolae Bălcescu de la intersecţia cu strada Anton Pann şi până la strada 9 Mai, dar şi staţia de pompare SP4 de pe strada Gării.

Lucrarea va cuprinde execuţia reţelei de canalizare care se va realiza prin execuţia terasamentelor (săpături, realizarea tranşeelor de pozare a conductelor, compactare umpluturi şi îmbunătăţire teren portant), montarea conductelor de canalizare, reabilitare conducte existente (cămăşuire).

De asemenea, se vor efectua lucrări de desfacere şi reface dig şi de refacere a carosabilului.

Investiţia mai cuprinde construcţii anexe: cămine (cămine de vizitare rectangulare, cămine prefabricate din beton, cămine de intersecţie şi vizitare, cămine de inspecţie) şi canale preluare ape meteorice şi lucrări de sistematizare precum refacerea suprastructurilor rutiere afectate de executarea sistemelor de preluare a apelor pluviale.

Se vor mai reface instalaţiile hidraulice aferente staţiilor de pompare şi montare pompe submersibile şi se vor înlocui instalaţiile electrice şi de automatizare.

Reabilitarea sistemului de preluare a apelor pluviale din centrul oraşului este un proiect anunţat de foarte multă vreme de autoritatea locală care a alocat în anul 2017, din bugetul propriu, circa 3 milioane de lei pentru proiectarea sistemului de preluare a apelor pluviale.

Investiţia este necesară în contextul în care, de fiecare dată când se înregistrează precipitaţii abundente, centrul oraşului este inundat, iar autoturismele surprinse de ploaie sunt afectate.

Proiectul început în anul 2017 de Primăria municipiului a fost blocat până acum, din cauza unor diferende între autoritate şi societăţile care au câştigat licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia lucrării.