* Propunerile tulcenilor trebuie depuse până în data de 31 august şi să nu depăşească valoarea de 50.000 de lei

* În luna noiembrie, se vor anunţa proiectele câştigătoare

Săptămâna aceasta, primarul Ştefan Ilie a lansat programul de bugetare participativă, obiectivul fiind de a transforma Tulcea într-un oraş verde, mobil, relaxat, un oraş al comunităţilor. Prin acest program cetăţenii pot propune şi pot alege proiectele pe care Municipalitatea trebuie să le implementeze anul viitor.

Primarul a lansat şi site-ul dedicat implicării tulcenilor  în luarea deciziilor cu privire la dezvoltarea comunităţii, https://tulcea.cityon.ro/BugetareParticipativa/.

Propunerile tulcenilor trebuie să vizeze subiecte din anumite domenii stabilite de municipalitate şi să nu depăşească valoarea de 50.000 de lei.

Tulcenii care doresc să propună proiecte care să fie implementate de municipalitate au timp să o facă până în data de 31 august, iar în luna noiembrie, se vor anunţa proiectele selectate ca fiind câştigătoare.

„Bugetul participativ permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor. Dacă locuieşti, lucrezi sau studiezi în Tulcea şi ai peste 18 ani, poţi propune propriul proiect pentru oraş. Propunerile alese câştigătoare prin vot vor fi implementate din fonduri de la bugetul local. Este un model de bună practică preluat de la alte administraţii, un exerciţiu de implicare civică din partea cetăţenilor, un instrument care învaţă administraţia să-şi asculte cetăţenii”, a transmis primarul Ştefan Ilie.

Fiind vorba despre un instrument inedit, atât pentru administraţie cât şi pentru cetăţeni, pentru această ediţie pilot a fost alocată suma de 250.000 lei. Propunerile trebuie să se încadreze într-un buget de 50.000 lei şi vor urmări unul din următoarele domenii: amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă; mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; amenajare spaţii publice, mobilier urban, iluminat public etc.; infrastructură culturală şi educaţională; protecţia mediului, colectarea deşeurilor, salubrizare etc.; digitalizare.

Iniţiatoarea proiectului, consilierul local USR Tatiana Haliţ, spune că una dintre propunerile care s-ar putea concretiza este amenajarea unui loc de socializare pentru bătrânii din cartierul E3.

„Cu suma de 50.000 de lei se pot face lucruri frumoase. În zona în care locuieşti se poate face un mini parc cu mobilier urban specific. Un coleg va solicita amenajarea unui semafor inteligent pentru persoanele cu deficienţe de auz şi văz în zona străzii Isaccei unde se întâmplă multe accidente. Eu voi încerca să promovez cât pot acest proiect, iar dacă Primăria va face la fel, cu atât mai bine. Proiectul meu iniţial a avut o sumă mult mai mare în joc, cu minim 10 proiecte, dar în urma posibilităţilor şi a negocierilor m-am bucurat că dăm startul şi în acest fel. Speranţele sunt să mărim numărul de proiecte şi sumele. Una dintre ideile mele, pentru care o să discut cu asociaţia de proprietari din cartierul meu este amenajarea unui loc pentru bătrânii din cartierul E3. La spaţiul de joacă de pe Aleea Cicoarei vin mulţi copii, dar bătrânii nu au unde să vină să socializeze. Propunerea mea este de a se monta nişte băncuţe comode cu un rond de flori şi poate echipamente urbane pentru table şi şah. Colaborez cu preşedinţii de asociaţii şi vom vedea ce putem face şi dacă şi doresc să concureze pe această platformă”, ne-a declarat consilierul local USR, Tatiana Haliţ.

Proiectele depuse se vor afla în analiză în perioada 1-28 septembrie, urmând publicarea celor eligibile în perioada 29-30 septembrie şi etapa de votare pe parcursul lunii octombrie.