Conducerea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană preconizează că în acest week-end ar putea începe şi recoltatul la grâu.

„Campania la orz a început de săptămâna trecută şi avem semnale de la fermieri că se va intra şi la grâu în acest week-end, în anumite regiuni, unde acesta s-a copt. Din datele pe care le avem, aproximativ 3.000 de hectare cu orz au fost recoltate până în prezent, în zone precum Cerna, Luncaviţa sau Valea Nucarilor. Recolta se prezintă bine, semnalele mai puţin optimiste sunt în mici zone, unde precipitaţiile au fost mai sărace cantitativ şi suprafeţele sunt ceva mai slăbuţe în producţie. În acest moment avem, conform declaraţiilor fermierilor, secetă pe câteva parcele la nivelul UAT Tulcea, Mihai Bravu, Somova şi Kogălniceanu”, ne-a declarat ing, Mirela Miiler, directorul DAJ.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.