În şedinţa ordinară de astăzi, consilierii judeţeni vor vota proiectul de hotărâre privind premierea sportivilor tulceni care au obţinut performanţe deosebite la competiţiile sportive naţionale şi internaţionale oficiale şi a antrenorilor principali care au contribuit la realizarea acestor performanţe, în anul 2022, după ce alte două structuri sportive au depus solicitări în acest sens.

În total, 14 sportivi, de la două cluburi de arte marţiale, precum şi antrenorii lor vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean Tulcea cu sume în valoare totală de 47.000 de lei. Astfel, premiile vor merge către şase luptători de la Karate Wado Ryu Fudo Shin Tulcea, antrenor Cornel Hera, pentru rezultate obţinute la Kata şi Kumite, şi opt de la Sakura Dojo Tulcea, antrenor Tîrlogeanu Ovidiu, pentru performanţele bifate la probele de Grappling NoGi, Full Kempo, Kempo K1 şi Sumo.

Cele mai multe şi mai consistente premii în bani vor ajunge la Irina Poenaru, sportiva Wado Ryu care se mândreşte cu trei titluri naţionale, trei locuri II şi un loc III, la europenele de Wado Kai, obţinute în 2022. Pentru performanţele sale, Irina va fi recompensată cu 16.200 de lei. De asemenea, antrenorul Cornel Hera va fi premiat cu suma de 8.000 de lei.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.