Preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie: „Nu voi candida la Liga Aleşilor Locali pentru că nu aş mai avea timp să mă ocup de municipiu”

Alegerile au loc mâine, la Poiana Braşov.

„În cadrul Ligii Aleşilor Locali nu voi candida pentru nicio funcţie. Dacă aş mai avea o funcţie în plus înseamnă că nu aş mai avea timp să mă ocup de municipiu. Voi participa la eveniment alături de încă 17 colegi”, ne-a declarat preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie.

Tot la sfârşitul acestei săptămâni, pe data de 27 mai, Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a convocat Consiliul Naţional al PNL, la Poiana Braşov, cu participarea a 1000 de delegaţi. Cu ocazia Consiliului Naţional al PNL vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general al PNL, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Principalul favorit pentru funcţia de secretar general, rămasă vacantă după demisia lui Dan Vîlceanu, este actualul ocupant interimar al postului, Lucian Bode.

PNL, la 147 de ani de la înfiinţare

Preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie, a participat ieri la Palatul Regal al României la manifestările dedicate zilei partidului, eveniment la care a fost invitat de preşedintele liberal Nicolae Ionel Ciucă.

„Huliţi pentru greşeli, că sunt demodaţi, sau învechiţi, că nu sunt <<open minded>>, sau <<cool>>, liberalii au făcut şi vor mai face istorie. Măreaţă. Nu voi încerca să reacţionez faţă de cei care zâmbesc ironic, sau înjură, citind afirmaţia de mai sus, ci voi acţiona în spiritul ideii de liberalism şi a faptelor liberale. Sper să reuşesc. Pe 24 mai 1875 <<Coaliţia de la Mazar Paşa>> dădea naştere Partidului Naţional Liberal. Mai este mult până să merităm memoria istoriei, dar nimeni nu ne opreşte să ne dorim, să încercăm, şi, mai ales, să muncim. Mai mult decât prevăd standardele”, este mesajul transmis pe pagina PNL Tulcea.

Partidul Naţional Liberal a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formaţiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Originile mişcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada paşoptistă, momentul 1875 constituind doar instituţionalizarea şi coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică.