„Recomandările Prefecturii şi propunerile cetăţenilor vor fi incluse în proiect”

* Noua formă a proiectului va fi supusă votului consilierilor locali în şedinţa din data de 31 mai

Propunerile cetăţenilor şi recomandările Prefecturii Tulcea cu privire la regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcări publice cu plată şi de reşedinţă din municipiul Tulcea vor fi incluse în noua formă a proiectului ce va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa din data de 31 mai. Există şi solicitări ce nu pot fi introduse în regulament, acestea urmând a fi motivate de către administraţia locală. De exemplu, dreptul de preempţiune invocat de tulcenii care aveau deja locuri de parcare este contestat de cei care erau prea tineri şi nu aveau încă maşină la momentul încheierii contractelor de concesiune cu Primăria Tulcea.

Dezbaterea publică de luni pe tema regulamentului, în care au existat păreri pro şi contra, a fost ultima din seria discuţiilor organizate înainte ca proiectul să fie supus votului Consiliului Local.

„Săptămâna aceasta vom transmite o adresă către Prefectură în care vom informa că am luat act de recomandările instituţiei şi că le-am inclus în regulament. De ase-menea, vom face o sinteză şi vom ţine cont şi de recomandările din cadrul dezbaterii publice de luni. În toată această perioadă, pe lângă faptul că a fost publicat spre consultare, asociaţiile de proprietari au fost la sediul DIAP unde fiecare şi-a expus punctul de vedere, au pus întrebări şi au primit răspunsuri. Foarte multe persoane fizice şi juridice au solicitat aceleaşi lucruri şi au primit informaţii. Eu am avut mulţi cetăţeni şi asociaţii pe care le-am dirijat către DIAP şi au primit informaţii. Şi recomandările de la domnul prefect au făcut parte din cadrul dezbaterilor. Vom propune Consiliului Local un regulament care să ţină cont de îndrumările prefectului, de solicitările persoanelor fizice şi juridice. Dacă nu se ţine cont, vor fi date explicaţii pertinente de ce nu se poate”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Una dintre propunerile ce nu poate fi inclusă în regulament este cea de diferenţiere a preţului pe loc de parcare în funcţie de zona în care se află.

„De exemplu, s-a propus diferenţierea preţului pe loc de parcare în funcţie de zona în care se află, dar pe lângă faptul că este foarte greu de implementat nu poate fi realizată în momentul în care avem o evaluare care dă nişte preţuri. Dacă am un abonament într-o anumită zonă şi ajung în altă parte a oraşului nu mai pot opri pentru că am abonament numai pe zona Vest. Evaluarea nu s-a făcut după modelul Tulcea, ci după toate celelalte modele din ţară. Am luat localităţi care au primari la PNL şi PSD, cum ar fi Oradea, Brăila, sectorul din Bucureşti al primarului Negoiţă şi de la Cluj, Râmnicu Vâlcea – Partidul verzilor – şi am făcut acest regulament care va fi adaptat în funcţie de solicitările pertinente ale oamenilor”, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Nici desfiinţarea intervalului orar 08.00-16.30, de luni până vineri, atunci când parcările de reşedinţă devin publice gratuite şi pot fi ocupate de orice altă persoană decât titularul abonamentului, nu poate fi luată în calcul.

„Intervalul orar este pus tocmai pentru a elimina blocarea locurilor de parcare de două ori. Nu este firesc să ai un loc de parcare, să îl ţii blocat şi în acelaşi timp să ocupi un alt loc în oraş. De aceea intervalul este deschis către toţi, dar asta nu înseamnă că omul îşi pierde prioritatea dacă vine şi vrea să stea pe locul lui. Noi suntem un oraş cu foarte puţine locuri de parcare şi când un cetăţean blochează două locuri deodată, prin cel concesionat şi prin altul la care se duce, deja se înjumătăţesc locurile”, a spus Ştefan Ilie.

În municipiu există circa 7.500 de locuri de parcare rezidenţiale, 2.100 de locuri de parcare publice şi în jur de 35.000 de autoturisme cu ITP valabil. Tariful de bază al abonamentului pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de reşedinţă va fi în cuantum de 150 lei pe an. Suma licitată se plăteşte doar în primul an. Atribuirea se face pe 5 ani, pentru suma de 150 lei pe an, fără a fi nevoie de reînnoirea contractului.

În intervalul de timp 08.00-16.30, de luni până vineri, parcările de reşedinţă vor deveni publice gratuite putând fi ocupate de orice altă persoană decât titularul abonamentului. Titularul abonamentului anual poate ocupa, în această situaţie, orice alt loc de parcare de reşedinţă. După orele 16.30, locul va rămâne exclusiv în folosinţa titularului de abonament.

În proiect se mai menţionează faptul că este interzisă amplasarea de blocatoare pe locurile de parcare de reşedinţă.