Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Tulcea se confruntă cu o situaţie fără precedent: recenzorii vin şi pleacă pe bandă rulantă, din cauza faptului că oamenii îi agresează verbal. Principala problemă a Recensământului fizic o reprezintă criza de recenzori din municipiu. La un necesar de 75 de recenzori, exista un deficit de opt operatori, iar numărul fluctuează de la o zi la alta.

„Ne luptăm cu mentalităţi. Recenzorii renunţă din cauza faptului că sunt trataţi foarte urât, ei merg pe teren o zi, două, sunt înjuraţi, daţi afară şi astfel că predau tabletele şi se retrag. Deficitul, la momentul de faţă, este de opt recenzori, deşi au fost supliniţi, au continuat să plece şi să vină alţii noi, iar situaţia nu este bună în continuare. Un du-te vino permanent, care înseamnă pentru noi instruiri permanente, lucru la care nu ne aşteptam”, ne-a declarat Mihaela Condrat, directorul DJS.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.