Comunicat de presă – Partidul Naţional Liberal
Încă 5000 de militari americani vor fi trimişi în România. Anunţul a fost făcut de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la summitul NATO de la Madrid, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Întărirea prezenţei forţelor militare americane pe Flancul Estic al NATO, în contextul războiului din Ucraina, este încă o dovadă a angajamentului ferm al SUA pentru securitatea României şi a Aliaţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis: „Toate obiectivele pe care România şi le-a propus la Summitul NATO de la Madrid au fost atinse! Este una dintre cele mai semnificative reuniuni aliate din ultimii ani în ceea ce priveşte rezultatele pentru ţara noastră, iar prin deciziile luate, securitatea României şi a cetăţenilor săi este mai bine asigurată. Zona Mării Negre a căpătat o vizibilitate fără precedent, iar angajamentul NATO pentru securitatea aliaţilor de pe Flancul Estic, deci şi a României, a fost reconfirmat printr-o prezenţă militară substanţială”.