Echipajul şcolii din Niculiţel a câştigat faza naţională a celui mai vechi concurs de educaţie rutieră „Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă”, aflat la ediţia cu numărul 42 şi desfăşurat la Buzău, în cadrul căruia s-a întrecut cu alte 27 de echipaje din toată ţara.

Pentru copiii din comuna tulceană, aceasta a fost participarea cu numărul 18, fiind, totodată, şi cea de-a treia oară când câştigă faza naţională. Acest lucru se datorează în mare măsură învăţătoarei Dumitra Topolianu, care coordonează echipajul niculiţean de rutierişti, încă din anul 2002.

„Prima participare a copiilor din Niculiţel la acest concurs a fost în anul 2002, dar din 2005 reprezentăm judeţul Tulcea în fiecare an. În aceşti 17 ani, componenţa echipei s-a schimbat de foarte multe ori, însă constanta a rămas: suntem mereu printre câştigători. Locul I pe ţară l-am obţinut prima oară în 2013, la Slatina, apoi în 2017, la Târgovişte, şi iată că am reuşit şi în 2022 această performanţă. Doi elevi sunt în clasa a VII-a, unul a VI-a şi unul de a III-a. Copilul de la ciclul primar are şi două premii individuale la acest concurs, premiul I, la proba de teorie, unde a avut chestionar la fel ca la examenul de conducere, respectiv, premiul II, la proba de individual-compus, unde a avut teorie şi verificarea practică a cunoştinţelor regulilor de circulaţie pentru biciclişti, cu semnalizare, prioritate etc…”, ne-a declarat învăţătoarea Dumitra Topolianu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.