Peste 50 de copii şi tineri vor participa în perioada 9-11 august la concursul „Un cal de poveste” din cadrul festivalului „Cavalerul Danubian”, organizat de Asociaţia Eliot House Tulcea în parteneriat cu Asociaţia Club Sportiv Real Racing şi cofinanţat de Primăria Tulcea.
Proiectul dezvoltă seria de eveniment de anul trecut adăugând elemente de istorie, etnografie şi folclor în cadrul activităţilor sale în scopul educaţiei, cunoaşterii şi promovării valorilor culturale şi istorice şi prezentării acestora sub forme accesibile şi plăcute copiilor şi tinerilor.
Conform programului, ziua de 9 august este dedicată cursurilor de dezvoltare personală, aspecte istorice, cursuri şi proiecţii în prezentare didactică despre Civilizaţia Danubiană.
Pe 10 august vor avea loc cursuri de dezvoltare personală, aspecte de spiritualitate şi folclor, cursuri şi proiecţii în prezentare didactică despre Zamolxe zeul geto-dacilor şi legende vii din Dobrogea.
Ultima zi este dedicată Concursului „Cel mai frumos cal” cu pregătirea cailor pentru paradă, expunerea şi jurizarea concurenţilor, şedinţă foto.
Toate activităţile se desfăşoară începând cu ora 16.30 în incinta Clubului Sportiv Real Racing.
„Sunt copii care frecventează acest club de foarte mulţi ani, ei s-au format, educat şi responsabilizat cu şi prin activităţile desfăşurate aici şi oamenii alături de care au crescut. Intenţionăm ca acest festival să crească ca şi dimensiune, iar impactul său social să adauge un plus valoare, sursă de inspiraţie pentru copiii dornici de cunoaştere, pasionaţi de echitaţie, istorie, artă şi frumos”, a precizat dr. Ştefan Răileanu, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Real Racing.
Se vor evalua cu scuturi de la 1 la 10 gradul de originalitate şi creativitate, povestea, prezentarea generală artistică şi ţinuta.
Vor fi evaluate costumele călăreţilor, pregătirea calului şi accesorii, împletituri, calitatea pansajului şi aspectul părului.
Se vor acorda premii în obiecte şi diplome fiecărui participant şi premiile I, II şi III, dar şi premiul special pentru cel mai bun cuplu cal călăreţ.
Anul trecut, în cadrul proiectului „Cal şi călăreţ în cultura dobrogeană”, copii, tineri şi părinţi din cadrul Clubului Sportiv Real Racing au participat la parada de cai desfăşurată la Satul Pescăresc din municipiu şi la concursul „Un cal de poveste”.