Portul militar din Tulcea va fi deschis astăzi, între orele 9.00-13.00, curioşilor care vor să urce la bordul navelor şi să se familiarizeze cu tehnica militară, în cadrul Zilei  Porţilor Deschise. Accesul populaţiei se va face pe la punctul de control de pe strada Digului.

Cei prezenţi vor avea posibilitatea de a vizita navele fluviale de luptă şi de a cunoaşte tehnica, echipamentele şi armamentul utilizat de marinarii Flotilei Fluviale.

„Portul militar Tulcea îşi va deschide porţile pentru vizita populaţiei civile. Publicul va avea ocazia să viziteze expoziţiile de tehnică militară şi armament, să interacţioneze cu marinarii militari şi să urce la bordul navelor tip vedetă fluvială, vedetă blindată, remorcher fluvial şi şalupă rapidă de intervenţie”, se arată într-o informare a Garnizoanei Tulcea, semnată de comandor ing. Antonel-Marian Vătămanu.

Mâine va fi adus un omagiu eroilor marinari, printr-o ceremonie militară şi religioasă organizată la Cimitirul Eroilor, iar luni, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită, într-un cadru restrâns, în portul militar, din cauza lucrărilor de reabilitare a falezei, care sunt în desfăşurare.

Sute de persoane au vizitat, anul trecut, portul militar din Tulcea, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise, acţiune organizată în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Marinei Române.