Canoistul Cătălin Chirilă va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea, potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de primarul Ştefan Ilie, care va fi votat cu siguranţă în unanimitate în şedinţa de Consiliu Local de miercuri.
Cătălin Chirilă, tulceanul de 24 de ani, a obţinut luna aceasta aurul la 1000 de metri şi argintul la 500 de metri la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe din Canada şi aurul la 1000 de metri la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.
În acest context, primarul Ştefan Ilie declara că este mândru de performanţa tânărului tulcean şi îl felicita pentru devotamentul cu care s-a pregătit pentru a obţine recunoaştere internaţională.
„Sunt foarte mândru că tulceanul Cătălin Chirilă a obţinut cele două titluri de aur şi vreau să-l felicit pentru munca, devotamentul, ambiţia cu care s-a pregătit pentru a obţine această recunoaştere internaţională. Faptul că a dedicat această victorie lui Ivan Patzaichin, cel care a scris pe pista olimpică Regata povestea unui titlu olimpic, este cu atât mai onorant şi emoţionant în acelaşi timp. Încă o dată, doresc să-l felicit pe Cătălin Chirilă cu admiraţie şi cu respect pentru rezultatele obţinute, să-l felicit pe antrenorul său, pe toţi cei care l-au ajutat să păşească pe drumul deschis de marele nostru campion, Ivan Patzaichin. Sunt convins că în 2024 ne va aduce aurul de la Paris!”, declara primarul Ştefan Ilie, imediat după competiţie.
Autorităţile locale au statuat prin Regulament ca performanţele din toate domeniile de activitate, respectiv toţi cei care obţin rezultate deosebite şi promovează localitatea în plan naţional şi internaţional, să fie premiaţi.