Deşi au fost numeroase campanii de informare, românii continuă să cadă victime ale escrocilor care folosesc  metoda “Accidentul”. Tulcenii nu fac excepţie de la această situaţie, mai ales în rândul persoanelor de vârsta a treia. Escrocii sună de obicei persoane în vârstă cărora le spun că rude ale lor au suferit un accident  şi au nevoie de sume mari de bani.

Cel mai recent caz petrecut la Tulcea are ca victimă o bătrână în vârstă de 82 de ani care i-a oferit câteva mii de euro unei persoane care s-a prezentat la uşa locuinţei şi a invocat faptul că fiica acesteia, care tocmai ieşise din casă, a suferit un accident.

“În timp ce fiica unei bătrâne de 82 de ani a coborât din casă, o persoană a bătut la uşă şi i-a cerut bani pe motiv că aceasta a suferit un accident. Femeia i-a oferit câteva mii de euro, bani pe care îi avea în casă din economii. După ce fiica acesteia s-a întors, în scurt timp,  acasă nevătămată, au avut o discuţie şi au sesizat cazul Poliţiei. Bătrâna nu îşi aduce aminte cu cine a vorbit şi cum arată persoana. Suma a fost foarte mare, iar până acum nu am avut o astfel de situaţie în care să se ofere o astfel de sumă într-un mod atât de dezinteresat, fără dorinţa de a afla mai întâi care este situaţia medicală a fetei. Cauza este pe rol şi colaborăm inclusiv cu alte structuri din ţară de investigaţii criminale care au situaţii similare. Am discutat cu victima şi în general mă miră faptul că toate persoanele vătămate spun acelaşi lucru şi anume că ştiu de modul de operare prin metoda <<Accidentul>>, dar niciodată nu au crezut că li se poate întâmpla lor”, ne-a declarat comisar-şef de poliţie Cristian Lădaru, şeful Poliţiei Municipiului Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.