Sute de copii, tineri şi adulţi sunt aşteptaţi să participe timp de patru zile la activităţile dedicate sportului, în cadrul evenimentului “Aegyssus SPORTFEST”, alături de sportivii legitimaţi la cele opt asociaţii şi cluburi din municipiu. Prima ediţie a Săptămânii Sportului se va desfăşura în perioada 8-11 septembrie 2022.
Acest eveniment are menirea de a încuraja domeniul sportiv şi de a stimula un mod de viaţă sănătos.
“Scopul evenimentului este acela de a încuraja practicarea ramurilor sportive în cadrul oficial oferit de cluburile şi asociaţiile de profil. Apartenenţa la o entitate sportivă stimulează practicarea activităţilor sportive la un nivel ridicat de complexitate, sub îndrumarea unor specialişti în domeniu. Latura pedagogică în practicarea unei activităţi sportive presupune o anumită coerenţă, fie că este vorba de pregătirea fizică sau de cea teoretică, începând cu învăţarea motrică până la demonstraţii, corectări ale greşelilor de exersare, explicaţii tactice, planificare calendaristică. Prin apartenenţa la un club sau o asociaţie sportivă, membrii unei comunităţi îşi afirmă caracterul social, iar practicarea unui mod de viaţă sănătos aduce beneficii întregii societăţi”, a transmis Primăria Tulcea.
Kaiac-canoe, triatlon, streetball, tenis de masă, tenis de câmp, şah, atletism şi dans modern sunt competiţiile sportive care se vor organiza diferite locaţii din municipiu, în cele patru zile destinate mişcării şi bunei dispoziţii.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.