Andreea Matache, arhitect şef al municipiului: “Există o apropiere teritorială între Tulcea şi New York”

Andreea Matache este noul arhitect şef al municipiului  Tulcea, fiind angajată în cadrul Primăriei în urma unui concurs de specialitate susţinut în luna iunie.

În cadrul unui interviu acordat ziarului „Delta”, arhitectul şef susţine că Tulcea ar putea să îşi câştige propriul prestigiu şi identitatea prin întoarcerea la tipologia spaţială a vechilor cartiere etnice, fapt istoric care o apropie, dar la o scară urbană diferită de oraşul New York.

– Există o apropiere între Tulcea şi New York, ambele oraşe s-au dezvoltat ca entităţi urbane grupate pe ideea cartierului etnic. Dacă la New York mai există delimitarea pe cartiere atât prin denumirea lor, cât şi prin tipologia spaţială, în Tulcea este foarte greu să mai găseşti ceva din vechile cartiere. Bisericile sunt singurele construcţii care mai amintesc de identitatea locală a fostelor comunităţii etnice, cum ar fi, spre exemplu, Biserica Grecească cu fostul cartier grecesc sau Biserica Lipovenească, Bulgară şi aşa mai departe. Cu toate că acea comunitate s-a pierdut cred că recursul la istorie poate permite oraşului să-şi recâştige personalitatea urbană iniţială, pentru că noi nu trebuie să fim ca alte oraşe, noi trebuie să fim ca Tulcea! Cartierul, în accepţiunea lui, nu înseamnă o înşiruire de construcţii care nu au legătură unele cu altele, decât prin simplul fapt că sunt în vecinătate. Cartierul înseamnă o diversitate funcţională care să se raporteze la nevoile tuturor locuitorilor acelui perimetru, astfel încât o grupare de oameni să poată exista ca într-un micro-oraş. Locuitorii au nevoie de dotări, de şcoli, grădiniţe, spaţii de agrement, spaţii verzi, în aceeaşi unitate de vecinătate, nu doar de locuinţe şi străzi. Mi-ar plăcea să cred că acest fapt este lesne de înţeles atât pentru proiectanţi  cât şi pentru investitori, de la care aştept o schimbare de atitudine atunci când propun zonificări rezidenţiale. O înşiruire de loturi pe care se vor construi exclusiv case nu va deservi niciodată nevoile complementare ale locuitorilor săi. Un cartier funcţional trebuie să pornească de la ideea de diversitate în unitatea de vecinătate.

Absolventă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Andreea Matache a profesat ca arhitect practician alături de tatăl său timp de peste 20 de ani.

– Am absolvit universitatea cu diplomă pe specializarea restaurare. Am lucrat puţin timp în domeniu, alegând noi direcţii de studiu, cel al urbanismului corelat cu ştiinţele socio-umane. Este vorba de domeniul antropologiei, un do-meniu deşi foarte vechi, unul de foarte mare actualitate în crearea proiectelor de anvergură în spaţiile urbane. Am fost invitată să rămân în facultate imediat după absolvire şi am rămas până în anul 2008. În paralel cu începutul carierei mele universitare mi-am finalizat studiile doctorale în domeniul antropologiei urbane. Teza mea de doctorat a fost una de noutate pentru acel moment, pe un subiect sensibil, legat de dezvoltarea haotică a oraşelor, referindu-se la zona Pipera Voluntari şi la locuirea de tip gated communities pe care începea să o practice noua elită urbană, aceea a noilor îmbogăţiţi. Îi datorez foarte mult mentorului meu, antropologul Vintilă Mihăilescu, care m-a susţinut în finalizarea cercetării mele. Rămân în continuare o adeptă a interdisciplinarităţii care trebuie să analizeze evoluţia vieţii unui oraş. Mi-am continuat cariera universitară în cadrul Facultăţii de Arhitectură a Universităţii „Spiru Haret”, unde la orele de atelier mi-am continuat, alături de studenţi, preocupările pentru transformările oraşului şi am iniţiat numeroase teme de studiu. După o perioadă de aproximativ 10 ani am revenit la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, unde mi-am continuat ultimii trei ani universitari în cadrul Facultăţii de Urbanism.

– De ce aţi ales Tulcea?

– Situaţia personală a făcut în aşa fel încât să vin la Tulcea. Nu aveam nici un plan de a pleca din Bucureşti, dar lucrurile s-au schimbat în aşa fel încât am ajuns aici. Am cunoscut oraşul din afara limitelor lui şi asta m-a ajutat să-l văd prin prisma minunatelor locuri ale Dobrogei de Nord, fascinante prin istorie, prin peisajul natural şi antropic, prin arhitectură vernaculară a satelor. Ce păcat că oamenii nu mai păstrează legătura cu trecutul şi încearcă să devină mult prea actuali cu riscul de a-şi şterge identitatea.

– Cine v-a insuflat pasiunea pentru arhitectură?

– Provin dintr-o familie de arhitecţi şi am crescut cu planşeta şi toate instrumentele de desen în cameră. Tatăl meu a fost şi este pasionat de desen, iar tot timpul la noi în casă s-a desenat. Era evident că şi eu şi sora mea vom urma inevitabil această carieră. Am început să lucrez cu tatăl meu încă din anii de facultate. Am învăţat foarte multe lucruri practice care m-au ajutat ulterior terminării studiilor universitare, în cei 24 de ani de practică ulterioară.

– Care este cel mai drag proiect la care aţi lucrat în calitate de arhitect?

– Am căutat mult originalitatea unui spaţiu, apoi ca acel spaţiu să deservească nevoilor oamenilor pentru care proiectam. Am lucrat la multe tipuri de proiecte, cu funcţiuni diverse. Am fost premiată de Uniunea Arhitecţilor pentru amenajare exterioară a piaţetei din faţa Operetei de la Bucureşti, proiect care încă nu s-a realizat. Poate cea mai interesantă provocare a fost un ansamblu de spaţii de construcţii vernaculare. Este vorba despre Satul meşteşugurilor din Comana, judeţul Giurgiu, unde s-au creat mai multe ateliere pentru desfăşurarea unor activităţi care reiterau meşteşugurile uitate ale satelor. Doi tineri foarte ambiţioşi din cadrul Asociaţiei „Moara de Hârtie” au dorit să le redea noii generaţii, făcând ateliere demonstrative, create în scop educaţional. Fiind interesată de construcţiile populare făcute de meşteşugari locali, am încercat să restaurez la Dunăvăţu de Sus o locuinţă care are o vechime de 100 de ani. Se dorea a fi un proiect pilot prin care să arătăm că şi o construcţie veche, prin nişte inserţii care să nu îi distrugă unicitatea, poate să reintre în actualitatea unui spaţiu locuit.

– Ce ne puteţi spune despre Planul Urbanistic General  (PUG) după care se ghidează Tulcea?

– Avem un Plan Urbanistic General emis în 1996 şi reactualizat în 1998. S-a avut în vedere refacerea lui în mai multe etape şi se pare că blocajul a pornit din interior, iar în acest interval legislaţia în domeniu s-a şi modificat, ceea ce a condus la eşecul oricărui demers. Autorii vechiului PUG, specialişti de elită în domeniu, au realizat un studiu complex şi de profunzime care ar fi ajutat foarte mult evoluţia coerentă a oraşului dacă s-ar fi respectat toate recomandările lui. Din păcate el nu a fost finalizat printr-o serie de reglementări care vizau zonele protejate ale oraşului, ceea ce a condus la modificări iremediabile ale zonelor istorice. În vechiul şi încă actualul PUG erau şi prescripţii despre cum se construieşte în regim de autorizare directă, care sunt elementele caracteristice ale acestor tipuri de amplasamente, ceea ce ar fi simplificat întregul caleidoscop al PUZ-urilor de parcelă care au devenit o regulă locală şi care nu au sprijinit calitativ evoluţia oraşului. Acest lucru cu siguranţă ar fi simplificat suita de Planuri Urbanistice Zonale, de parcele care au tratat oraşul în mod secvenţial şi nu global. A mai fost în lucru un PUG care din motive ambigue s-a întrerupt într-o fază destul de avansată, care ar fi susţinut noile preschimbări ale oraşului. Pornim de la ce avem dar cu speranţa că mai sunt multe lucruri de reparat. PUG-ul nou va fi lansat în curând şi va porni de la ce-şi doresc locuitorii pentru oraşul lor.

– Cum vedeţi înfăţişarea actuală a municipiului din punct de vedere arhitectural?

– În mod paradoxal, suntem în situaţia anilor `90 din punct de vedere urbanistic. Este un oraş cu foarte multe contradicţii venite atât din istorie cât şi din timpurile actuale. Se văd foarte bine segregări între spaţii, zonele construite înainte de anii `60 cu reminiscenţe ale perioadei interbelice şi zonele construite la începutul anilor comunismului, care a culminat cu închiderea relaţiei dintre oraş şi Dunăre prin construirea blocurilor de pe faleză. Liberalizarea spaţiului post’90 a fost înţeleasă greşit, prin anularea oricăror rigori de construire şi a unor direcţii de dezvoltare locală şi strategii urbane. De aici mutilarea constantă a oraşului, cu aprobiul administraţiilor locale care au permis fenomenul şi acum ne este foarte greu să convingem că aplicăm legi emise în anii ’90. Tulcea este un oraş foarte rezistent, cu o personalitate puternică, care nu vrea să cedeze în faţa acestor mutilări succesive.

– Responsabilitatea urbană este un factor care poate influenţa dezvoltarea unui oraş. Cum ar putea fi cultivată în rândul societăţii?

– Consider că o mare responsabilitate o au şi arhitecţii pentru că ei creează nu doar tipologii spaţiale, ci îşi formează şi publicul. Ei sunt cei care pot lansa noi mode de locuire, de comportament urban vis-a-vis de oraş şi să nu uităm că profesia noastră trebuie să rămână de elită şi asta trebuie să demonstrăm prin proiectele noastre, ridicând standardul de calitate al construcţiilor propuse. Calitatea vieţii în oraş rămâne în responsabilitatea noastră şi din păcate imaginea breslei a scăzut în timp pentru că au fost şi situaţii în care am uitat acest demers. Trebuie să uităm de practicile vechi, să le reevaluăm şi să venim cu un nou demers colectiv care să ne implice pe toţi, de la publicul larg, la autorităţi şi specialişti şi să impunem o singură linie directorie oraşului, aceea de a-i face bine. Să nu uităm că ceea ce facem acum va avea efect asupra viitoarelor generaţii, ca patrimoniu cultural.

– În ce zone ale municipiului există sincope?

– De-a lungul timpului au fost foarte multe sincope în funcţionalitatea sistemului, perioade în care au existat, sau nu, arhitecţi şefi. Aceste sincope creează aşteptări şi chiar renunţări la anumite investiţii. Suntem încă într-o piaţă foarte fluctuantă din punct de vedere financiar, iar pentru un investitor este foarte greu să îşi planifice o investiţie măcar pe termen scurt. Pe de altă parte, chiar dacă există un regulament învechit, acesta nici măcar nu s-a pus în practică în totalitatea lui. Au fost zone care au fost distruse cu bună ştiinţă în care s-a creat o permisivitate de a construi orice. Au devenit zone pe care este foarte greu să le mai încorporezi într-o evoluţie coerentă a localităţii. Spre exemplu, strada Orizontului, o limită importantă a oraşului prin învecinarea cu lacul Zaghen, o breşă ecologică urbană. Printr-o serie de PUZ-uri de parcelă, au apărut interpuse zone de locuinţe, depozite, spălătorii auto şi alte funcţiuni care nu au ce să caute între case. Încercăm să remediem situaţia printr-un puz integrator şi corector pe care autoritatea locală îl are în vedere. Zona centrală, o zonă cu un caracter istoric legitim, a fost de asemenea vulnerabilă schimbărilor haotice. Abandonul funcţional al zonelor industriale sunt un alt fenomen specific oraşelor româneşti actuale. Considerate ca spaţii de brownfield, ele şi-au pierdut caracterul de actualitate urbană, fiind pete negre pe harta oraşului. Ce facem cu ele? În multe oraşe europene fostele zone industriale devin adevărate provocări pentru arhitecţi şi municipalitate, recurgând la soluţii de regenerare urbană spectaculoase, de refuncţionalizare zonală, de ecologizare a lor, unde se creează locuinţe sociale sau hub-uri în care comunitatea îşi diversifică activităţile.

– Ce ne puteţi spune despre termenele de emitere a autorizaţiilor de construire atât pentru beneficiari publici cât şi privaţi ?

– Deraparea termenelor de emitere a autorizaţiilor este din cauza perioadelor în care nu a existat funcţia de arhitect şef ocupată, dar şi din cauza multiplelor documentaţii care nu respectă legislaţia sau reglementările urbanistice actuale ale oraşului. Sunt documentaţii care necesită o evaluare aprofundată şi suntem obligaţi să emitem adrese de completare a lor. Fiind singurul specialist din departamentul pe care îl conduc, încerc să emit acte administrative corecte şi obiective pentru toate solicitările care ajung la noi, în ordinea depunerilor. Nu voi autoriza proiecte care nu sunt conforme legislaţiei, normelor de proiectare şi dezvoltării benefice a oraşului.

– În ce stadiu se află crearea unui nou Plan Urbanistic General al oraşului?

– Pentru ca Tulcea să poată limita toate dezacordurile urbanistice existente, trebuie să pornim de la un cadru general, o linie directorie de dezvoltare, o strategie şi politici de dezvoltare urbană coerente şi realizabile. Ca să putem lansa acest proiect foarte important pentru viitorul oraş Tulcea, trebuie să ştim ceea ce cerem, care sunt problemele, care sunt nevoile şi spre ce direcţie tindem. Caietul de sarcini la care lucrăm va fi un prim document care va arăta ce îşi doreşte societatea civilă, arhitecţii, investitorii şi autorităţile locale. Astfel, am început să fac în rândul arhitecţilor un sondaj de opinie pentru a şti cum văd ei dezvoltarea viitorului oraş. Am început şi cu investitorii şi îl vom face şi în rândul locuitorilor. Răspunsurile vor fi coroborate în tema de proiectare pentru viitorul Plan Urbanistic General al municipiului Tulcea. Îmi doresc ca odată cu lansarea noului PUG să fie prinse şi zonele protejate şi să nu mai avem dificultate de a le crea un cadru de prezervare. Numai în acest mod vom avea garanţia că vom mai putem salva ceva din patrimoniul local. În mod normal, lansarea unui PUG, în condiţiile de avizare şi de coerenţă ale unor etape care sunt foarte multe, ar putea dura undeva la 3-4 ani.

– Extinderea pe domeniul public este o modă care a prins şi în Tulcea. Cum vedeţi această situaţie?

Pe lângă locuinţe improvizate, şi aici amintesc de zona Vărăriei, avem o suită de implanturi care ocupă ilegal domeniul public pentru că aşa s-a tolerat aici, de la garaje, boxe, extinderi ale apartamentelor la parterurile blocurilor, îngrădiri ale zonelor libere şi folosirea lor ca spaţii domestice. Nu este o noutate pentru peisajul urban tulcean întinderea rufelor „în văzul lumii” cum se spune, această ruraritate combinată cu un spirit urban la care tindem să ajungem. Toate aceste practici urbane nu au făcut bine oraşului şi e momentul să le uităm şi să avem un comportament demn de un spaţiu urban.

– Ar putea fi unele sectoare din municipiu afectate de demolări?

– Trebuie să te gândeşti la componenta umană întotdeauna şi la cauzele pentru care locuitorii au recurs la aceste practici, la nevoile lor şi la felul în care, în mod legitim, autoritatea trebuie să ţină seama de ele. Noi, specialiştii, ar trebui să facem proiecte adresate şi persoanelor cu venituri medii sau foarte mici şi, totodată, autoritatea să susţină realizarea lor. În 1906 România a avut prima lege a locuirii sociale după modelul belgian şi francez. În toată perioada interbelică s-au construit cartiere rezidenţiale pentru persoane cu venituri modeste, denumite ulterior cartiere muncitoreşti cu prescripţii foarte clare de construire şi folosire a spaţiului urban.

– În cadrul primei întâlniri a arhitecţilor, destinată abordării problemelor urbanistice locale, <<Arhitecţii şi oraşul>>,  aţi afirmat că Tulcea este într-o  situaţie de cod roşu din punct de vedere urbanistic. Explicaţi, vă rog!

– Strategia mea porneşte de la ideea de COD roşu, abrevierea termenelor de cooperare, dezvoltare şi comunicare. Tulcea este într-o situaţie de cod roşu din punct de vedere urbanistic. Cooperarea înseamnă să poţi ajunge la o masă de dialog. În acest sens am iniţiat întâlniri lunare cu arhitecţi, autorităţi şi societatea civilă. Dezvoltarea ţine de faptul că trebuie să existe mai multă coerenţă instituţională. Departamentele unei primării trebuie să comunice foarte bine şi să ne integrăm propunerile într-un proiect colectiv. Comunicarea se bazează pe transparenţă şi pe participaţionism public.

– Care sunt problemele cu care vin cetăţenii municipiului la dumneavoastră în audienţă?

– În ceea ce priveşte interfaţa cu oamenii, noi am început să urcăm pe site-ul Primăriei tot felul de legi, regulamente care există de foarte mulţi ani şi erau mai puţin cunoscute în ideea de consiliere a tuturor celor interesaţi de domeniu. Comunicarea cu locuitorii oraşului este foarte importantă pentru mine. Am o zi de audienţe în care ei vin cu diferite probleme, cum ar fi condiţiile precare în care locuiesc sau relaţiile cu vecinii din motive de construcţii abuzive care le lezează proprietatea privată. Deşi avem nişte reguli mai avansate decât Codul Civil, se recurge la acea retragere de 60 de centimetri astfel încât se creează nişte culoare interminabile între case, spaţii care devin total nefolosite. Acest lucru spune foarte multe despre relaţiile de bună vecinătate în Tulcea.

– Pe termen scurt, care ar fi obiectivele pe care doriţi să le implementaţi?

– Ne propunem ca pe site-ul Primăriei Tulcea să facem ghiduri minimale pentru a informa despre toţi paşii necesari, de la depunerea cererii pentru certificatul de urbanism până la certificatul de edificare. Îmi propun alături de colegii mei arhitecţi să fac cât mai multe de regulamente locale utile şi imediat aplicabile. Spre exemplu, regulamentul de amenajare urbanistică a locurilor de parcare, a grădinilor urbane care deja au o practică veche în oraş, a faţadelor zonelor comerciale, a accesibilităţii spaţiului urban şi a calităţii lui publice. Trebuie să înţelegem că Tulcea este un proiect colectiv şi intră în demersurile noastre să schimbăm ceva astfel încât să atragem investitori, turişti şi alte activităţi care să diversifice şi să dinamizeze viaţa oraşului.

Vă mulţumim!

A consemnat,
Florentina TITORENCO