Pentru a nu da peste cap traficul rutier în timpul zilei, municipalitatea le-a cerut constructorilor să lucreze noaptea, în zonele din centrul oraşului.
Lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare şi a celor pentru sistemul de preluare a apelor meteorice din municipiul Tulcea se vor realiza şi pe timp de noapte, pentru a nu îngreuna şi mai mult circulaţia în timpul zilei, spune primarul Ştefan Ilie.
„Vom căuta să lucrăm cât mai mult şi pe timp de noapte pentru a fi mai eficienţi şi a nu ţine traficul blocat foarte mult timp. Acest lucru se va face în toate zonele unde se poate”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Şoferii trebuie să ştie că, în contextul realizării lucrărilor de reabilitare a reţelei de canalizare, circulaţia auto prin sensul giratoriu de la hotelul Delta va fi închisă în totalitate, urmând ca traficul să fie deviat pe strada Unirii. În prezent, Aquaserv desfăşoară lucrări de execuţie reţele pe strada Păcii.
„Dacă la momentul acesta încă mai este posibil să se circule de pe strada Isaccei direct pe strada Păcii, zona se va închide şi tot traficul va fi deviat pe strada Unirii-Babadag-sens giratoriu Egreta cu acces pe 14 Noiembrie, Gloriei şi 9 Mai. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar este o investiţie pe care trebuie neapărat să o finalizăm. Ştiu că s-a creat deja aglomeraţie şi încerc să trec la ore de vârf pentru a vedea cum se prezintă situaţia, ştiu că este în defavoarea tuturor, dar trebuie să facem şi aceste lucrări. Potrivit graficului de lucrări şi discuţiilor avute, în jurul datei de 20 octombrie trebuie să depăşim zona sensului giratoriu de la hotel Egreta. În prezent Aquaserv desfăşoară lucrări de execuţie reţele pe strada Păcii şi mai avem refaceri pe anumite străzi unde s-a intervenit”, a precizat directorul Aquaserv Tulcea, Valentin Ifrim.
Primarul Ştefan Ilie a prezentat stadiul lucrărilor în sensul giratoriu de la hotel Delta şi străzile Gavrilov Corneliu şi Gloriei.
„Traficul aglomerat, blocarea unor străzi sau a unor sensuri, disfuncţionalităţi în alimentarea cu apă si canalizare, trebuie justificate în permanenţă cu lucrări responsabile şi cu aducerea la cunoştinţă a stadiului lor. Au fost dezafectate instalaţiile vechi din azbociment şi se montează conducte noi în sensul giratoriu – patru tronsoane până acum – 20 metri lungime. De asemenea, se pregăteşte construirea şi montarea căminului pe direcţia străzii Isaccei. Această lucrare va conduce la închiderea în totalitate, a sensului giratoriu, în timpul execuţiei. Pe strada Gloriei au început lucrările pentru preluarea apelor menajere”, a anunţat primarul Ştefan Ilie.
Dispare cisterna. Sisteme de irigaţii pentru zonele verzi.
În timpul acestor intervenţii se vor introduce şi se vor reabilita, după caz, sisteme de irigare pentru zonele verzi din jur, respectiv în Rotonda Minorităţilor, Parcul Carol, alveolele din jurul sensului, etc.
„Instalaţiile de irigare din Parcul Carol se vor moderniza, iar locul se va reface mai frumos. În Rotonda Minorităţilor sau în alveolele de lângă sens nu existau capacităţi de irigare. Le vom face oriunde vom trece cu lucrările, pe lângă zone unde se plantează flori şi spaţii verzi, pentru că vrem să evităm cisterna în timp”, a spus primarul Ştefan Ilie.
Administraţia locală a anunţat şi finalizarea introducerii conductei în lungul străzii Gavrilov Corneliu, pe o suprafaţă de 250 metri lungime, până în dreptul Liceului de Artă, pe strada Mică.
„Aici, printr-o intervenţie în asfalt, de tragere, se va face conexiunea între căminul din dreptul staţiei de autobuz de pe strada Mică si Liceul de Artă, pe aproximativ 35 metri lungime. Fără aceste investiţii oraşul nu se poate moderniza aşa cum ne dorim de foarte mult timp”, a afirmat Ştefan Ilie.
Aquaserv nu poate vinde ţevile vechi.
Instalaţiile vechi dezafectate în contextul lucrărilor desfăşurate nu pot fi vândute de Aquaserv. Cele de azbociment vor fi depozitate la deşeuri, iar cele metalice vor fi casate şi predate Primăriei Tulcea, proprietarul de drept.
„Reţelele de canalizare sunt formate din conducte de azbociment care nu pot fi valorificate şi vor fi duse la deşeuri. Acestea chiar au început să fie interzise de legislaţie. Ceea ce este fier vechi rămâne, pentru că ele sunt în inventarul operatorului, se va propune casarea şi se vor da către Primăria Tulcea, deoarece este proprietarul de drept. Aici este vorba de reţelele de apă în general”, a spus directorul Aquaserv Tulcea, Valentin Ifrim.