Unele spitale din ţară au amânat zilele trecute opera?iile care nu erau urgente din cauza stocurilor reduse de Neostigmină, un medicament folosit în cazul operaţiilor cu anestezie generală. Unităţile medicale duc lipsă de acest tratament care se administrează pentru trezirea din anestezie a pacienţilor.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, dr. Tudor Năstăsescu, ne-a declarat că activitatea chirurgicală nu se va opri. În acest moment, unitatea are în stoc Neostigmină, care dacă este utilizată judicios este suficientă până la sfârşitul lunii octombrie, atunci când se prevede revenirea la normal a situaţiei.
„La noi încă nu este cazul, căci încă mai avem o resursă de Miostin, care nu este necesar la toate anesteziile. Trezirea pacientului se face mai anevoios, de aceea este necesar ca acesta să fie scos din sală şi urmărit într-un spaţiu special. Sunt anumiţi pacienţi care au un deficit de o enzimă, numită colinesterază, care necesită acest medicament pentru a-i trezi. O vom folosi doar în cazurile respective. În general, nu e bine să lipsească niciun fel de substanţă, dar apoi una care este esenţială pentru trezirea din anestezie. Mai sunt afecţiuni pentru care Neostigmina este tratamentul. Din informaţiile pe care le avem de la reprezentanţii medicali, pe la sfârşitul lunii octombrie situaţia va reveni la normal în ceea ce priveşte aprovizionarea cu Miostin. Având în vedere stocul pe care îl avem, o lună şi jumătate noi putem funcţiona fără probleme, mai ales dacă îl şi utilizăm judicios”, ne-a declarat dr. Tudor Năstăsescu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.