Primăriile vor face în această perioadă plata celor 450 de recenzori care au lucrat la recensământul din acest an. Sumele de bani au fost aprobate şi direcţionate către fiecare primărie din judeţ.

Mihaela Condrat, directorul Direcţiei de Statistică Tulcea, ne-a declarat că în judeţ se vor efectua plăţi în valoare totală de 1.863.000 de lei.

„În total, în judeţul nostru, au fost implicate în procesul recenzare 450 de persoane, însemnând recenzori ARA (autorecenzare asistată), recenzori de teren, recenzori-şefi şi coordonatorilor la nivel de municipiu, oraş sau comună, instruiţi special pentru acest proces de statistică. Dintre aceştia, cinci recenzori au avut zero chestionare completate. Recenzorii sunt plătiţi, efectiv, pe numărul de chestionare completate. Suma alocată acestor plăţi se ridică la valoarea totală de 1.863.000 de lei, din care 411.000 de lei sunt pentru recenzorii din municipiu”, a precizat Mihaela Condrat.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.