Comercianţii de produse agricole din zonele periferice ale municipiului au primit şi în acest sezon amenzi în valoare totală de peste 44.000 de lei pentru vânzarea mărfurilor în locuri neamenajate, potrivit unei situaţii transmise de Direcţia Administraţie Publică Locală din cadrul Primăriei Tulcea la solicitarea ziarului „Delta”.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii locali din Tulcea au aplicat şapte amenzi în valoare totală de 5.000 de lei. Comercianţii au fost depistaţi pe străzile Barajului, Mahmudiei, Babadag şi Constructorilor, în cadrul controalelor fiind confiscate şi opt cântare.

La momentul actual măsura confiscării mărfurilor comercializate nu s-a aplicat, deoarece procedura privind confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii se află în lucru, potrivit DAPL.

„Avem o procedură în lucru care să ne ofere posibilitatea să confiscăm marfa. Până acum s-au aplicat amenzi atât celor care vând pepeni cât şi struguri”, a precizat directorul Poliţiei Locale, Grigore Alexandru.

Produsele confiscate vor ajunge la un operator economic sau vor fi distribuite gratuit către Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA