Primăria municipiului Tulcea a anunţat, ieri, că a obţinut aprobare pentru opt proiecte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare totală de peste 18 milioane de euro.

Cele opt cereri de finanţare care au fost aprobate în cadrul Componentei 5 – Valul Renovării vizează reabilitarea a 19 blocuri din cadrul asociaţiilor de proprietari nr. 6 şi nr. 47, de pe străzile Gării, Babadag, Victoriei.

Au fost alocate fonduri şi pentru proiecte ce vizează modernizarea şi reabilitarea corpului B al Liceului de Arte „George Georgescu”, reabilitarea căminului internat şi cantinei şcoală a Liceului Tehnologic „Brad Segal” şi modernizarea Grădiniţei cu program prelungit nr.19 „Dumbrava Minunată”.

„Opt proiecte mari, pentru blocuri, licee şi grădiniţe ne-au fost aprobate pentru finanţare prin PNRR, iar valoare acestora depăşeşte 18 milioane de euro. Mulţumesc colegilor care lucrează la întocmirea cererilor, achiziţia resurselor aferente, elaborarea documentelor şi care înţeleg mecanismul obţinerii finanţărilor europene!”, a transmis primarul Ştefan Ilie.

Ministrul Dezvoltării a anunţat că vor fi publicate, în următoarea perioadă, şi alte investiţii care vor primi finanţare din PNRR, pe măsură ce unităţile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister.