Tinerii tulceni ştiu foarte bine ce îşi doresc de la administraţia locală. Oportunitatea organizării unui târg educaţional al universităţilor, consultarea acestora cu privire la programul zilelor dedicate municipiului şi probleme ce vizează transportul public sunt principalele subiecte discutate ieri în cadrul unei întâlniri între reprezentanţi ai tinerilor tulceni şi cei ai administraţiei locale.
„Reprezentanţi ai tinerilor tulceni au fost invitaţi la sediul primăriei pentru a discuta pe marginea unor probleme cu care se confruntă elevii liceelor din municipiu şi pentru a face cunoscute aşteptările pe care aceştia le au de la administraţia locală”, precizează reprezentanţii Primăriei Tulcea.
Conducerea Consiliului Judeţean al Elevilor spune că una dintre cele mai mari dorinţe ale tinerilor este organizarea unui târg universitar la Tulcea, deoarece majoritatea nu pot ajunge la evenimentele de acest tip atunci când au loc în alte judeţe din ţară. Astfel, elevii pot afla informaţii cu privire la oferta academică direct de la profesori şi studenţi.
„Ne-am dori să fim şi noi, tinerii, consultaţi în toate activităţile culturale şi de orice fel care ne implică. Vrem să fim consultaţi în ceea ce priveşte Tulcea Fest pentru că noi suntem sufletul oraşului. Şi un târg al universităţilor în Tulcea ar fi necesar deoarece acestea se organizează la Bucureşti, dar unii elevi nu pot ajunge din diverse motive. Ne dorim ca şi la Tulcea să avem un astfel de târg pentru că suntem siguri că sunt foarte mulţi elevi interesaţi, mai ales cei în ani terminali. Şi eu sunt în an terminal şi îmi doresc să ştiu unde aş vrea să merg mai departe, dar nu ştiu. Am discutat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret şi vom face împreună un plan în urma căruia vom merge din nou la Primărie. De asemenea, am abordat şi tema spaţiilor verzi, în privinţa cărora ne dorim să fie mai multe. Aici am fost informaţi că la pădurea Bididia există un proiect de modernizare”, ne-a declarat Anisia Gabriela Rusu, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Tulcea.
În ceea ce priveşte transportul public s-au abordat probleme legate de cardurile pentru elevi, condiţiile de călătorie, frecvenţa autobuzelor, funcţionarea aplicaţiei, adaptarea programului la orarul elevilor, comportamentul angajaţilor STP.
„În cadrul întâlnirii s-au căutat modalităţile prin care propunerile elevilor pot fi puse în practică, urmând a se păstra un canal permanent de comunicare între administraţie şi tineri. Pentru ca municipalitatea să aibă o imagine cât mai apropiată a opiniei tinerilor atât despre oraş cât şi despre administraţie, vor fi programate întâlniri viitoare, în cadrul cărora vor fi abordate şi alte tematici: spaţii verzi, urbanism, activităţi culturale, turism”, a transmis Primăria Tulcea.
Tinerii au fost reprezentaţi de membri ai Consiliului Judeţean al Elevilor Tulcea, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret şi reprezentanţi ai unor asociaţii de tineret.
Din partea Primăriei Tulcea, au luat parte la întâlnire Ştefan Ilie, primarul municipiului, Aurelian Udrea, director Transport Public Tulcea şi angajaţi cu atribuţii în domeniul sport-cultură.