Zeci de tineri din municipiul Tulcea şi oraşul Babadag vor beneficia de locuinţe sociale, după ce Ministerul Dezvoltării a aprobat spre finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) proiectele depuse de cele două administraţii locale.
În municipiul Tulcea se vor construi 72 de locuinţe pe strada Taberei printr-un proiect în valoare de 30.789.716,33 de lei, destinat tinerilor aflaţi în dificultate.
Investiţia se numeşte ,,Creşterea accesului la locuinţe de calitate pentru tinerii aflaţi în dificultate, prin construirea de locuinţe nZEB plus, în municipiul Tulcea” şi a obţinut finanţare în cadrul Componentei C 10 – Fondul local din PNRR.
,,nZEB” este un concept devenit obligatoriu în construcţii, respectiv clădiri cu un consum de energie aproape de zero, altfel spus, clădiri cu performanţă energetică foarte ridicată.
„Una din principalele probleme ale oraşului, care îmi este sesizată de sute de locuitori încă din prima zi de mandat, este nevoia de locuinţe de toate tipurile. În consecinţă, alături de colegii din aparatul de specialitate, am căutat soluţii pentru a găsi resursele financiare construirii unor locuinţe noi, în acest caz, pentru persoanele aflate în dificultate. Cunoaştem cu toţii că există locuinţe sociale unde gradul de mizerie şi de degradare al imobilelor este atât de ridicat, încât singurele soluţii sunt desfiinţarea lor şi construirea altora, după noi condiţii şi cu reguli clare de utilizare. Un prim proiect, în valoare de peste 6 milioane de euro, destinat locuinţelor pentru tinerii aflaţi în dificultate, ne-a fost aprobat spre finanţare europeană. Mulţumesc, ca de fiecare dată, tuturor colegilor care muncesc la întocmirea cererilor, achiziţia resurselor aferente, elaborarea documentelor şi care înţeleg mecanismul obţinerii finanţărilor europene!”, a transmis primarul Ştefan Ilie.
Cele 72 de unităţi de locuit se vor construi în 12 module a câte şase locuinţe, cu un regim de înălţime P+1 E+M, cu suprafaţa construită desfăşurată a unui modul de 462,24 mp, după modelul tip, pus la dispoziţie de minister.
Şi Primăria Babadag a obţinut o finanţare de 5.679.191,30 de lei pentru construirea unui bloc destinat tinerilor de până în 35 de ani.
„Blocul are 12 apartamente care vor fi numai pentru tineri şi se va construi pe strada Gării. Acesta este destinat tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani. Mai avem aprobate două blocuri pentru tineri, unul cu 16 apartamente pentru care îmi mai trebuie un aviz de la Cultură, iar altul cu trei scări şi 48 de apartamente au fost scoase la licitaţie, s-a făcut contestaţie şi vom relua procedura. Avem proiecte care au fost depuse la finanţare şi cuprind în total peste 100 de apartamente, iar cererile tinerilor sunt în număr de peste 200. În total pe PNRR avem depuse şase proiecte şi aşteptăm să le semnăm şi pe celelalte. Mai avem un bloc pentru specialişti în zona ANL-urilor cu 16 apartamente, un centru de zi pentru copii şi o grădiniţă cu program prelungit. Ni s-a mai aprobat un proiect aprobat pentru renovarea bibliotecii”, a precizat primarul Georgian Caraman.
Ministrul Dezvoltării a anunţat că vor fi publicate, în următoarea perioadă, şi alte investiţii care vor primi finanţare din PNRR, pe măsură ce unităţile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister.