Târgul de Crăciun din municipiul Tulcea, care se va desfăşura în Piaţa „Mircea cel Bătrân”, se va deschide în data de 1 decembrie. Târgul organizat de Primăria Tulcea, în parteneriat cu Agropieţe S.A. Tulcea, va funcţiona timp de mai bine de o lună, în perioada 1 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023 şi va avea în componenţă o zonă pentru spectacole, una cu căsuţe din lemn unde vor fi expuse şi comercializate obiecte manufacturate, o zonă pentru mâncare şi o zonă pentru divertisment şi agrement.

Directorul Agropieţe S.A. Tulcea, Rodica Pascale, spune că vizitatorii vor avea de unde alege dintre cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale şi produse alimentare, după care se vor putea încălzi şi răsfăţa cu delicatese de iarnă în zona food-truck-urilor.

„Suntem foarte bucuroşi să anunţăm că anul acesta vom avea Târg de Crăciun, un proiect cultural care aduce din magia sărbătorilor prin aromele, culorile, luminiţele, brazii, căsuţele şi spectacole,  care ne vor ajuta atât pe noi adulţii, cât şi pe copii să ne lăsăm fermecaţi acest târg de poveste. Practic, vor fi trei zone tematice în Piaţa Civică, o zonă destinată cumpărăturilor de Crăciun, care va găzdui un număr de 20 de căsuţe din lemn, o zonă de street food, unde vor fi prezenţi cinci agenţi economici, cu cinci food track-uri, iar noutatea absolută constă în patinoarul de 400 de mp, care va rămâne în Piaţa <<Mircea cel Bătrân>> până la sfârşitul lunii martie. De asemenea, va fi şi o zona de spectacole, respectiv, la scenă amplasată în Piaţă”, ne-a declarat Rodica Pascale.

Deschiderea Târgului de Crăciun este programată pentru data de 1 decembrie, de Ziua României, eveniment care se va serba şi la Tulcea, prin momentul susţinut de Fanfara „Fraţii Lucan”, urmat de o suită de spectacole de datini şi obiceiuri, prezentate de artiştii locali, binecunoscutele ansambluri folclorice de copii şi tineret „Doruleţul” şi ansamblul artistic profesionist „Baladele Deltei”, precum şi de recitaluri susţinute de invitaţii speciali, Ovidiu Comornic şi Cornelia şi Lupu Rednic.

„Deschiderea oficială va avea loc pe 1 decembrie, la ora 10:30, ocazie cu care invităm comunitatea tulceană, dar şi pe toţi cei aflaţi în vizită, în municipiu, să se bucure de evenimentele organizate cu ocazia Zilei României, dar şi de prima zi a târgului nostru. Promitem să nu dezamăgim tulcenii, suntem convinşi că va fi un succes acest proiect. Cu toţii avem nevoie să ne bucurăm de magia sărbătorilor, de socializarea cu aproapele nostru, să schimbăm impresii, să petrecem timp de calitate în cadrul unei atmosfere de poveste, aşa cum este cea pe care o aruncă peste noi cea mai aşteptată sărbătoare din an”, a menţionat Rodica Pascale.

Special pentru copii, la Căsuţa lui Moş Crăciun cei mici vor putea sta de vorbă cu Moş Crăciun şi îşi vor putea face poze cu acesta.

Iarmaroc Design revine

Şi anul acesta, Galeriile Casa Avramide din municipiu vor fi gazdele Iarmaroc Fair Design-Winter Edition, un târg al creatorilor de produse în serie limitată, obiecte lucrate manual.

În perioada 9-11 decembrie, publicul interesat poate admira şi achiziţiona produse şi creaţii numai bune de pus sub brad pentru cei dragi, realizate de designeri români şi brand-uri locale. Din oferă nu lipsesc bijuterii, piese şi accesorii vestimentare, obiecte din ceramică, decoraţiuni de Crăciun, home & deco, accesorii handmade, ilustraţii, dar şi diferite delicatese. Programul de vizitare este 14:00 – 20:00, pentru ziua de 9 decembrie, şi 10:00 – 20:00, pentru 10 şi 11 decembrie.

Evenimentul este organizat de Primăria  Tulcea şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”.