Eduard Armeanu, medic stabilit în Sulina, este câştigătorul premiului acordat de ziarul „Delta” în cadrul concursului de fotografie „Sofia Vrabie”, cu lucrarea „Apus la Sulina”.

Născut la Craiova, absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, atunci când iese din cabinet, doctorul Eduard Armeanu străbate la pas faleza oraşului Sulina, acolo unde cu ajutorul aparatului foto surprinde cele mai bune cadre.

Despre pasiunea sa pentru fotografie şi cele mai mari provocări ale unor imagini reuşite, dr. Eduard Armeanu ne-a vorbit în cadrul unui interviu acordat ziarului „Delta”.

– De cât timp profesaţi în oraşul Sulina şi când aţi luat prima dată contact cu Delta Dunării?

– Profesez la Sulina din anul 2018. Prima dată am venit în deltă când eram mic, împreună cu tatăl meu. O perioadă de câteva luni am lucrat la Casa de Asigurări din Tulcea şi am putut să vin în contact mai des cu delta, de care probabil m-am îndrăgostit, deoarece am început să vin din ce în ce mai des. Am început să vin în fiecare weekend, mă opream întâi la Crişan la un prieten de acolo, cu două genţi de scule foto după mine. De acolo puteam să ajung destul de repede prin orice baltă şi colţ de deltă. Apoi, fiind de „vină” marea, am fost atras spre Sulina, unde am şi rămas.

– Când a fost realizată fotografia „Apus la Sulina” şi de unde pasiunea pentru artă?

– Fotografia este realizată anul acesta pe faleza din Sulina, acolo unde mă duc de câteva ori pe săptămână, atunci când ies din cabinet. Pasiunea pentru fotografie o am de mic, probabil transmisă pe linie paternă. Cred că din clasa a IV-a am început să fac poze, iar în clasa a VIII-a deja eram fotograful clasei. Pe vremea aceea nu existau aparate automate, iar tatăl meu avea un laborator unde făcea pozele cu ajutorul unor substanţe chimice, tăviţe. La început erau alb- negru, iar spre anii ’80 s-a trecut la color.

– Cum vă descrieţi, fotograf profesionist sau amator?

– Dacă ne luăm după carte, definiţia unui fotograf profesionist este acel fotograf care trăieşte din acest lucru. Nu se aplică în cazul meu. Sunt cumva între luntrii, între profesionist şi amator. M-aş considera amator, dar cu pregătirea şi calităţile unui profesionist. Pozele le fac pentru mine şi este ceea ce simt eu în acea clipă. De-a lungul timpului, înainte de `90, pentru că sunt cofondatorul unui club foto din Craiova, locul meu de naştere, am participat la câteva expoziţii de grup şi concursuri.

–  Care este cel mai de suflet premiu obţinut de-a lungul timpului ?

– Cel mai de suflet premiu, de altfel şi primul pe care l-am obţinut, a fost cu ajutorul maeştrilor mei de la Craiova, Nicu Dan Jelescu şi Mircea Anghel, cei care m-au păstorit în evoluţie. Prin club au trimis la un concurs o fotografie făcută de mine, un portret al unui bătrân din Sulina, şi am luat premiul întâi. Am fost la Buzău, unde m-au înconjurat cu căldură şi m-au felicitat. În rest au mai fost menţiuni, dar nu le-am trecut într-o listă cu premii, nu am căutat o recunoaştere.

– Portrete sau peisaje? Ce vă place să fotografiaţi şi care a fost cea mai mare provocare întâmpinată pentru o imagine de succes?

– Fiecare fotografie făcută are părticica mea din simţire. Mă axez pe peisaje şi wild life. Mă duceam în diverse locuri din ţară unde surprindeam păsări, animale. Prin anii 2000 am luat o gură de apă din Dunăre şi am început să vin săptămânal în deltă. Se spune că dacă iei o gură de apă din Dunăre nu mai pleci din acest loc şi este adevărat, pentru că am ajuns să stau aici definitiv. Proba de foc a unui fotograf care face wild life este pescăruşul albastru. Trebuie să stai, să ai răbdare, să umbli, să îl chemi şi să îl provoci să se aşeze unde vrei tu. Acest lucru mi s-a părut cel mai greu. În rest, am învăţat repede, pentru că, acum, având obiectivele de putere mare pot să stau la distanţă astfel încât să nu mă observe şi să zboare.

– De ce fotografie şi nu pictură?

– Am încercat şi pictura, dar chemarea este pentru fotografie. Poate a început ca şi o curiozitate, să fac şi eu ce face tata. Nu am căutat şi am descoperit că asta mi se potriveşte cel mai bine, a venit de la sine.

– Cum este viaţa la Sulina?

– Aici viaţa este şi grea şi frumoasă, în sensul că vrei sau nu, se desfăşoară pe faleză, mai ales dacă mergi pe jos. Toată lumea care se plimbă se duce la magazin, poştă sau doctor, fiecare în treaba lui cotidiană trece pe faleză. Este suficient să ai un aparat la tine şi să surprinzi momentul. Este un sentiment. Mai sunt localnici care umblă cu un aparat la gât şi fac poze. Acesta este avantajul locului şi un mod în care îşi mai îndulcesc puţin viaţa.

Concursul de fotografie „Sofia Vrabie”, organizat de Asociaţia „Seniori în acţiune” în cadrul proiectului „Phoenix”, şi-a desemnat, săptămâna trecută, câştigătorii.

Concursul care poartă numele regretatei Sofia Vrabie, care, deşi nu era dobrogeancă, a iubit mult Dobrogea pe care a străbătut-o la pas, fotografiind-o şi scriind chiar un ghid al oraşului Tulcea, a stârnit interesul participanţilor din mai multe oraşe ale ţării: Oneşti, Focşani, Bucureşti, Braşov, Mangalia, Fălticeni, Galaţi, Sulina şi desigur, Tulcea.