Sterică Fudulea, secretarul general în Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a fost ales, cu unanimitate de voturi, în funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Economic şi Social, o funcţie asimilată cu cea de subsecretar de stat, având aceeaşi grilă de salarizare.

„Faptul că Tulcea are un reprezentant în CES, nu contează numele, este, deopotrivă, o obligaţie în plus şi o onoare deosebită. Sunt mândru să amintesc de Tulcea şi de Delta Dunării în orice context mă aflu, pentru că sunt mândru de locul din care provin şi am făcut o strategie generală în ceea ce înseamnă oraşul şi judeţul nostru, prin promovarea tinerilor în structurile centrale, din orice domeniu. Funcţia nu este una politică, dar faptul că organizaţia noastră deţine funcţia de vicepreşedinte reprezintă recunoaşterea activităţii pe care noi o desfăşurăm în slujba şi în interesul IMM-urilor. Aici, în CES, sunt în calitate de delegat al  CNIPMMR, am fost numit să îndeplinesc rolul de vicepreşedinte pe parte patronală. Fiind o funcţie periodică, am aşteptări ca activitatea pe care o voi întreprinde în cadrul CES să fie una nu numai opţională, cum este văzută adesea. Aşa cum bine ştim, avizul CES este obligatoriu, dar nimeni nu îl ia în seamă teoretic, deşi practic lucrurile se întâmplă”, ne-a declarat vicepreşedintele CES, Sterică Fudulea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.