Zeci de copii din cadrul Clubului de echitaţie Real Racing din municipiu au fost premiaţi joi seară la hotel Delta, în cadrul celei de a 15-a ediţii a Galei dedicată călăreţilor.
Dr. Ştefan Răileanu, cel care conduce Clubul Real Racing, alături de asociaţiile Eliot House şi cea umanitară Noroc au înmânat diplome atât călăreţilor aflaţi la început de drum cât şi celor care au activat în trecut.
„Premiem atât sportivi care astăzi sunt plecaţi la facultate şi au făcut onoare o perioadă de ani clubului nostru, cât şi noii veniţi cu premiile de novici, respectiv cei care sunt în primul an de participare la activităţi. Mai avem un premiu pentru activităţi sportive, numit Performance, pentru toţi cei care au participat la campionate naţionale la concursuri pe cel puţin o disciplină. Oferim şi premii pentru multidisciplinaritate pentru copiii care au participat la mai multe discipline în cadrul campionatelor naţionale, cum ar fi sărituri peste obstacole, dresaj, curse de anduranţă. De asemenea, avem premii pentru colaboratorii noştri care au pus umărul într-un fel sau altul la evenimentele noastre, unele culturale – Cavalerul Danubian, altele sportive – Echitaţie la Porţile Deltei. Premiem ONG-urile care ne-au susţinut, respectiv Fundaţia Noroc şi Fundaţia Eliot House, o seamă de profesori din oraşul Tulcea care au predat pe timpul vacanţei lecţii de istorie în cinematografele nocturne de la clubul nostru, cât şi sponsori. Şi pentru îngrijitorii cailor oferim premii, deoarece nu putem avea cai de performanţă dacă nu avem un flux tehnic foarte bun”, ne-a declarat dr. Ştefan Răileanu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.