Forma proiectului hotărârii de Guvern care reglementează modul de organizare a serviciului public de transport naval de persoane între localităţile din Delta Dunării nemulţumeşte Navrom Delta, operatorul care prestează acest serviciu.
Astăzi, la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are loc dezbaterea publică privind proiectul, la şedinţă urmând să participe şi o echipă tehnică a societăţii Navrom, dar sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Prefecturii, primari din deltă, operatori navali, agenţi economici.
În prezent, serviciul public se realizează pe bază de acord-cadru încheiat între autoritatea contractantă şi operatorul de transport Navrom SA, al cărui director, Nicolae Chichi, a transmis mai multe observaţii legate de actuala formă a proiectului. Proiectul prevede că autoritatea contractantă, adică Ministerul Transporturilor, poate decide organizarea procedurii de licitaţie pe una sau mai multe rute pe care se desfăşoară serviciul public, măsură ce este criticată de conducerea Navrom, la fel ca şi reglementarea deficitară a transportului de marfă.
„Cei din minister care s-au ocupat de acest proiect de hotărâre ne-au anunţat că magazinele trebuie să apeleze la ajutorul de minimis, nu să le transportăm prin operatorii noştri marfa de strictă necesitate gratuit. Observaţia noastră a fost că vorbim de bunurile oamenilor, precum un frigider, tablă pentru acoperiş, care nu cumpără de la magazinul din Sulina, unde preţurile sunt foarte mari. Proiectul de hotărâre elimină transportul acestor bunuri şi a mărfurilor de strictă necesitate. Transportul făinii, laptelui, cornului, poşta, care sunt considerate transporturi gratuite în baza vechii hotărâri, probabil că acum va costa. Ministerul ne mai anunţă că vor să facă licitaţia pe trasee, câte una pe Sfântu Gheorghe, Sulina şi Periprava, ceea ce este o aberaţie. Singurul traseu care este rentabil doar două luni pe an este Tulcea-Sulina, care are pasageri mai mulţi pe timp de vară. După ce este atribuit Sulina, nimeni nu se mai duce pe Periprava, chiar dacă ia subvenţie, deoarece acolo costurile sunt foarte mari”, ne-a declarat directorul Navrom, Nicolae Chichi.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.