Un bust al poetului naţional Mihai Eminescu va fi dezvelit pe data de 15 ianuarie, ziua poetului şi Ziua Culturii Naţionale, în parcul TAVS din municipiu. În funcţie de vreme, autorităţile locale au în plan organizarea unui moment artistic în faţa monumentului.
„Colegii de la Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului pregătesc soclul şi este aproape gata. Artiştii care au realizat bustul vor veni şi îl vor monta. Pe 15 ianuarie vom organiza dezvelirea bustului poetului Mihai Eminescu. Vom invita consilierii locali, personalităţi de cultură din municipiu şi în funcţie de vreme reprezentanţii Ansamblului Baladele Deltei şi elevi ai Liceului de Arte vor susţine cântece şi poezii pe versuri de Mihai Eminescu în faţa monumentului. Dacă vremea nu ne va permite vom face o recepţie în interiorul unei săli”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Ideea de a realiza bustul lui Mihai Eminescu a aparţinut consilierilor locali, iar Primăria municipiului a comandat lucrarea la finele anului 2019.
La mijlocul anului următor, Primăria municipiului Tulcea a comandat un nou bust al poetului, după ce specialişti ai unei comisii de specialitate de pe lângă Ministerul Culturii au stabilit că prima lucrare nu corespunde din punct de vedere artistic şi fizic, iar autorii acesteia nu au răspuns solicitării autorităţii locale de a o reface.