Primăria Tulcea va aloca anul acesta fonduri pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru construirea unui parc de distracţii  în locul complexului de agrement din zona lacului Ciuperca, unde tronează încă şi un tobogan de apă aflat în paragină.

În anul 2020, terenul complexului de agrement a trecut în posesia municipiului Tulcea prin intermediul unui executor judecătoresc, însă societatea care deţine în zonă o construcţie a contestat în instanţă executarea silită.

„Ei au contestat executarea, deci încă avem un litigiu la momentul actual. Noi am prins în bugetul de anul acesta realizarea studiului de fezabilitate şi proiectarea tehnică pentru construirea unui parc de distracţii. Litigiul se va finaliza într-un mod sau altul, dar terenul este al municipiului şi vom găsi o soluţie referitoare la acea construcţie. Deocamdată, noi suntem cei în avantaj, pentru că am câştigat în instanţă, iar în momentul când am început executarea silită am fost acţionaţi din nou în instanţă, iar pe fond am câştigat, societatea în cauză făcând apel la momentul actual. Am vrut iniţial să facem un centru al tineretului, un incubator de afaceri pentru tineri cu mijloace IT, dar cetăţenii şi-au dorit mai mult să fie vechea destinaţie. Pentru că municipiul nu are un astfel de parc, iar locul se pretează, am prins sumele în bugetul local”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Conform soluţiei publicate în data de 6 octombrie a anului trecut pe site-ul Portal Just, instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite, cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

„Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimată, prin întâmpinare. Respinge contestaţia la executare, ca tardivă. Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect”, se arată în soluţia pe scurt a Judecătoriei Tulcea.

După ce timp de ani de zile investitorul privat care concesionase complexul de agrement de la primărie nu a investit în reabilitare şi alţi cinci de procese, municipalitatea a reuşit în anul 2020 obţinerea terenului printr-o decizie definitivă a instanţei. De-a lungul timpului, tulcenii au cerut ca toboganul să fie dărâmat sau reabilitat.