Poliţiştii tulceni au întocmit dosar penal în cazul accidentului rutier soldat cu moartea a trei persoane petrecut, joi după-amiază, pe drumul european 87, între Două Cantoane şi Babadag, a anunţat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Verificările poliţiştilor au arătat că un bărbat, în vârstă de 21 de ani, din judeţul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism din Babadag spre Baia, ar fi pierdut controlul autoturismului şi ar fi intrat în coliziune cu cioata unui arbore de pe aliniament, după care, autoturismul s-a rostogolit în afara părţii carosabile.

„Din păcate, în urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul a doi pasageri minori, ambii în vârstă de 17 ani, din judeţul Tulcea. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală din Constanţa pentru îngrijiri de specialitate, ulterior survenind decesul acestuia”, a precizat IPJ Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.