Odată cu începutul postului Paştelui, târgurile tulcene au fost invadate de trufandale, motiv pentru care am făcut şi noi o incursiune în cele trei pieţe din municipiu, „Sfântu Gheorghe”, Piaţa Veche şi Piaţa Vest, care aparţin S.C. Agropieţe SA.

Potrivit directorului Agropieţe, Rodica Pascale, majoritatea mărfii provine de la producători locali din judeţ.

„Tarabele noastre sunt pline cu produse de post, pentru sănătate, pentru mineralizare. Au apărut spanacul, ridichile, ceapa verde, usturoiul, salata, verdeţurile, este un spectacol de culoare şi mirosuri în pieţele noastre. Ne bucurăm să avem peste 30 de producători locali în Piaţa Sfântu Gheorghe, 11 în Piaţa Veche şi doi în Piaţa Vest. Avem, de asemenea şi intermediari, care vând marfă procurată atât de la producători autohtoni, cât şi din import”, ne-a declarat Rodica Pascale.

La tarabă, preţurile legumelor diferă de la piaţă, la piaţă, şi de la oră la oră, spune Rodica Pascale, care menţionează că salata verde, ceapa, usturoiul, ridichile şi verdeţurile sunt din abundenţă în această perioadă, motiv pentru care preţul similar cu cel de anul trecut, însă vânzările sunt la un prag scăzut.

Citiţi continuare în ediţia tipărită a ziarului DELTA.