Evenimentul de comemorare a martirilor aromâni din Balcani şi a clericului ortodox armân Papa Lambru Balamace organizat de partidul AUR la Tulcea nu este pe placul Asociaţiei Comunităţii Armâne din România, care acuză derapaje ideologice.
Printr-un comunicat de presă transmis luni de partidul AUR Tulcea, se anunţă faptul că joi, la ora 11.00, la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiu va avea loc un eveniment de comemorare a martirilor români/ aromâni din Balcani şi a părintelui Haralambie Balamace.
Sterică Fudulea, preşedintele Asociaţiei Comunităţii Armâne din România, ne-a spus că partidul AUR foloseşte memoria lui Papa Lambru Balamace „pentru a promova idei naţionaliste de secol XIX”.
„Evenimentul este organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României şi partidul AUR care a făcut solicitare către Biserică pentru a organiza aceste slujbe, folosind memoria lui Papa Lambru Balamace pentru capital politic. Din această cauză nu suntem de acord. Papa Lambru a fost cinstit de fiecare dată în sânul comunităţii armâne în zona Corcea şi la noi, în România”, ne-a declarat Sterică Fudulea.
Un punct de vedere pe acest subiect am solicitat şi din partea Episcopia Tulcii. Potrivit preotului Neculai Felix Lucian, consilier cultural al PS Visarion, Episcopia Tulcii a primit o adresă din partea Senatului României prin care se solicită binecuvântarea oficierii slujbei, fără a fi menţionat vreun partid politic.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.