Prezenţa scăzută a preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă la cursuri, funcţionarea serviciilor voluntare şi probleme legate de activităţile de alarmare şi evacuare a populaţiei din judeţul Tulcea sunt principalele subiecte care vor fi aduse în atenţia primarilor, în cadrul unei şedinţe care va avea loc săptămâna aceasta.
Legat de activitatea de alarmare a populaţiei, Daniel Petrov, şeful ISU Tulcea, spune că în prezent populaţia încă este alarmată prin intermediul clopotului bisericii.
„Un alt punct care va fi discutat este modul de organizare şi desfăşurare al activităţilor de alarmare şi evacuare. Am făcut activităţi de verificare pe această latură şi sunt destule probleme legate de mijloacele alarmare. Încă suntem la nivelul clopotului bisericii. Este foarte bine, este un mijloc foarte bun şi bine înţeles de către comunitate, dar trebuie să înţelegem că trebuie să se organizeze activitatea mult mai bine pe acest domeniu”, a spus Daniel Petrov.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.