După ce ieri Primăria Tulcea a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de reabilitare a opt străzi din municipiu, în cadrul aceluiaşi proiect vor fi amenajate şi sensurile giratorii din zona hotelurilor Delta şi Egreta. Acestea vor fi placate cu piatră cubică, iar sensul giratoriu de la hotel Egreta va fi mai mare decât cel actual, spune primarul Ştefan Ilie.
Lucrările se desfăşoară în cadrul proiectului ,,Reabilitarea şi modernizarea sistemului rutier şi lucrări tehnico edilitare, străzi trasee auto”, care are o valoare totală de circa 8,2 milioane de euro.
„Astăzi am predat amplasamentul către societatea care a câştigat licitaţia, Autoprima Serv, pentru proiectul <<Reabilitarea şi modernizarea sistemului rutier şi lucrări tehnico edilitare, străzi trasee auto>>, care cuprinde strada Păcii, Militari, Forestierului, Dumitru Ivanov, Alexandru cel Bun, I.L. Caragiale, Corneliu Gavrilov, tronsonul 1 din Plugarilor. Celălalt tronson din Plugarilor îl avem cuprins în proiectul <<Reabilitare şi modernizare străzi, zona Est>> care se află în proces de emitere a autorizaţiei pentru construire. Vom începe cu străzile care au reţelele montate, prima fiind Păcii. Pe strada Forestierului, între Isaccei şi până la Fraher, se pune şi apă şi canalizare. Pe strada Dumitru Ivanov se va pune instalaţie pentru sistemul de preluare a apelor pluviale. Pe Corneliu Gavrilov vor începe lucrări de apă şi canalizare realizate de Aquaserv, iar noi vom face asfaltarea”, ne-a declarat, ieri, primarul Ştefan Ilie.
În ceea ce priveşte piatra cubică de pe cele 35 de străzi din municipiu, subiect care a stârnit de-a lungul timpului reacţii pro şi contra printre tulceni, administraţia locală nu o va vinde, ci o va folosi pentru amenajarea zonelor de promenadă. Piatra cubică de pe străzi va apărea prima dată în sensurile giratorii din zona hotelurilor Delta şi Egreta.
„În maxim două luni de zile, foarte multe străzi din municipiu vor fi într-o asfaltare intensă. Oamenii vor să scape de şantiere, dar şi cel de asfaltare este tot un şantier. Toată piatra cubică pe care noi o vom lua, va fi depozitată şi nu o vom vinde, doar dacă la final ne va rămâne şi o vom putea vinde pentru proiecte care să înfrumuseţeze oraşul, nu pentru gospodării proprii. Vom utiliza piatra cubică pentru zonele de promenadă. Prima dată o vom vedea pusă în sensurile giratorii de la Delta, Egreta, în parcuri şi în zonele pietonale, dar şi la dispoziţia întreprinzătorilor privaţi care ne solicită şi fac zone de atracţie turistică. Dacă ni se solicită de către cei care au cumpărat de la Tulco şi care vor să facă continuarea falezei, noi le putem pune la dispoziţie piatră cubică pentru a folosi această memorie urbană”, a precizat primarul Ştefan Ilie.
Asfaltarea străzii Păcii va începe din zona sensului giratoriu de la hotel Delta.
„Vom începe asfaltările din sensul giratoriu de la Delta. Întâi vom pune bordurile pentru sensul giratoriu. Săptămâna trecută am început să punem borduri pe Păcii. Prin borduri vom marca sensul giratoriu de la Delta şi cel de la Egreta, care va fi mai mare decât cel actual. În acelaşi proiect vom ataca trotuarele şi sensurile giratorii. Pe străzile importante, cum ar fi strada Păcii şi Corneliu Gavrilov, avem trotuare din dale cu un design mai frumos decât cel actual. Pe străzile mai mici vom avea trotuarele din asfalt”, a spus Ştefan Ilie.
Dispar stâlpii de pe străzile Păcii, Corneliu Gavrilov şi I.L. Caragiale
În acelaşi timp cu lucrările demarate de administraţia locală, Enel Distribuţie Dobrogea va demara lucrările de eliminare a stâlpilor şi realizarea de reţele subterane prevăzute în cadrul a două contracte încheiate anul trecut cu Primăria Tulcea.
„Mai avem alte două proiecte semnate cu Enel Distribuţie Dobrogea, respectiv contractul nr. 244 din 17.11.2022 pentru strada Păcii, unde se vor scoate stâlpii de pe trotuar în valoare de 423.535 euro şi contractul nr. 235, încheiat în luna decembrie, pentru scoaterea stâlpilor de pe Corneliu Gavrilov şi I.L. Caragiale, în valoare de 383.000 euro. Porţiunea de la Delta până la intersecţia de la Piaţa Nouă nu are stâlpi de electricitate deoarece au fost scoşi şi putem acţiona. Vom reface infrastructura rutieră cu strat de piatră, cu tot ceea ce trebuie şi asfaltare”, a spus Ştefan Ilie.
Planuri de primăvară: lucrări de reabilitare a 10 km de străzi
Primarul Ştefan Ilie speră ca în luna aprilie să predea amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de reabilitare a unui alt pachet de străzi din municipiu. Este vorba de 10 kilometri de străzi cuprinse în proiectul de reabilitare şi modernizare sistem rutier şi lucrări tehnico edilitare, străzi zona Vest.
„Mai avem de obţinut avizul de la Cultură pentru reabilitarea şi modernizarea sistemului rutier şi lucrări tehnico edilitare străzi zona Vest, unde câştigătorul este tot Autoprima. După ce avem avizul, vom emite autorizaţia de construire şi vom preda amplasamentul pentru începerea lucrărilor. Sperăm ca în luna aprilie să predăm amplasamentul. Vor începe lucrări pe alte străzi importante, precum Victoriei, Bucovinei, Delfinului, Buna Vestire, Dobrogeanu Gherea, Mihail Kogălniceanu, Libertăţii, Antenei, Eroilor, Maior Andrei Grigore, Trandafirilor, Traian, Oiţelor, Mircea Vodă, Toamnei, Rezervorului, Podgoriilor, Cicoarei, Pelinului, Alunişului, Războieni şi C.A. Rosetti pe o suprafaţă de 10 kilometri, în valoare totală de 9 milioane de euro”, a menţionat Ştefan Ilie.
Proiectul cuprinde şi lucrări de apă, canal sau apă pluvială pe anumite tronsoane.