Primăria Tulcea a reziliat contractul încheiat cu SC SSAB – AG SA, liderul asocierii care a câştigat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reabilitare a străzilor Eternităţii, Mahmudiei, Babadag şi Isaccei şi cere constructorului penalităţi de întârziere în valoare de peste 3 milioane de lei.

Deşi în luna martie trebuia să înceapă asfaltarea străzilor, primul centralizator cu privire la costurile lucrărilor a determinat administraţia locală să solicite rezilierea contractului cu asocierea de firme, pe motiv că  nu a fost respectat preţul contractului.

„Legea spune că se poate mări contractul prin HCL cu justificare concretă, dar nu mai mult de 15%, şi nu mai mult de 50% pentru situaţii neprevăzute care se fac în urma situaţiilor de lucrări neprevăzute. Am explicat că eu ca primar nu voi semna niciodată o lucrare umflată. Ei au mărit cu mai mult de 50% valoarea contractului”, a declarat primarul Ştefan Ilie, ieri,  într-o conferinţă de presă.

Primăria Tulcea a reţinut şi garanţia plătită de societate pentru a participa la licitaţia de adjudecare a lucrărilor.

La rândul său, firma de construcţii a  anunţat că acţionează în instanţă decizia municipalităţii şi a cerut Primăriei municipiului despăgubiri în valoare totală de circa 5 milioane de lei, ca urmare a rezilierii contractului.

Într-o adresă transmisă Primăriei, constructorul justifică modificarea ofertei prin „creşterea substanţiala a costurilor necesare realizării obiectivelor Contractului la data curentă faţă de costurile previzionate la momentul furnizării ofertei de către Antreprenor”.

„Din ianuarie până la sfârşitul lui februarie au durat negocierile. Până la urmă ne-au trimis un deviz detaliat unde am văzut diferenţe de preţ. Primul deviz a fost de vreo 44 de milioane lei, apoi au venit cu unul de vreo 30 de milioane lei, apoi cu 31. Nu am plătit nimic până acum. Am început o corespondenţă în care am vorbit de reziliere, am stat de vorbă şi personal cu antreprenorul şi proiectantul. Contractul a fost reziliat pe 27 februarie. Rezilierea a operat în data de 14 martie când le-am trimis documentul constatator privind neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. Acest document nu îi va lăsa să participe la licitaţii şi vor fi nevoiţi să conteste. În acelaşi timp ne-au trimis un act de reziliere în care ne acuză pe noi că nu ne-am îndeplinit nişte obligaţii. Probabil vor fi două procese făcute tot de ei pentru că vor trebui să ne acţioneze în instanţă pentru anularea penalităţilor cerute de noi”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Mai mult, primarul Ştefan Ilie a acuzat că în centralizatorul primit de la constructor au apărut lucrări nesolicitate pentru care se cerea decontare.

„Dacă ei licitaseră aproximativ 11 milioane de lei, au venit cu 40 de milioane, aproape cât valoarea totală a proiectului. Centralizatorul fiind trimis în format pdf nu puteam să intrăm pe el să vedem cum şi-au calculat preţurile şi atunci le-am zis să vină într-un grafic cu format potrivit. Ne-am dat seama că şi atunci ne amânau. Din pdf am observat că apăreau nişte lucrări care nu trebuiau făcute şi care umflau preţurile”, a precizat Ştefan Ilie.

Primarul municipiului a amintit că la început, colaborarea administraţiei locale cu câştigătorii licitaţiei se desfăşura fără probleme.

„Dacă la început asocierea colabora frumos şi ne trimitea livrabile-părţi din documente pentru autorizare, apoi întârziau. Am început să întrebăm de ce se întârzie şi ne-au spus ori că au covid ori diferite alte motive. În timpul licitaţiei societatea care a câştigat nu a solicitat din partea Primăriei nici un fel de explicaţii cu privire la vreo neregulă pe care puteau să sesizeze în caietul de sarcini. Noi suntem cei care în perioada licitaţiei le-am cerut clarificări şi totul a fost ok. Au semnat contractul pe o valoare de aproximativ 50 de milioane de lei fără să solicite nimic în plus. I-am declarat câştigători, a trecut termenul de 10 zile în care puteau să refuze semnarea contractului. Între 1-4 ianuarie, la insistenţele noastre ne-au trimis primul centralizator cu privire la costurile străzilor. Aveam autorizaţia de construire emisă şi trebuia să începem asfaltarea. De aceea, pe strada Mahmudiei am început la sfârşitul anului trecut lucrările care ţineau de noi. Cu avizul mediului am scos copacii care erau pe trotuare. Jumătate din această stradă nu avea gaz, o altă parte din stradă nu avea canalizare, apă sau avea conducte sub limită. Am vorbit cu cei de la Tulcea Gaz atunci când era situaţia de criză şi nu voiau să mai facă nici un fel de investiţii în municipiu, dar i-am convins să pună gaz pe jumătatea rămasă din Mahmudiei. Ne-am înţeles cu ei ca noi să continuăm cu lucrarea de asfaltare, le-am făcut şi oamenii au gaze”, a menţionat primarul Ştefan Ilie.

Edilul a dat exemple de lucrări necorespunzătoare.

„De exemplu, pe strada Babadag, în dreptul Penitenciarului şoseaua are nişte denivelări, care prin proiectul de evaluare trebuie aduse la formă corectă. Acestea înseamnă nişte costuri. Când ne-am uitat în devizul de peste 40 de milioane de lei, erau denivelări puse pe toate străzile. Ei au pus că trebuie să mai facă denivelări şi pe strada Isaccei, Babadag şi Mahmudiei, deşi acolo nu se afla nicio denivelare. Am mers cu ei pe teren le-am arătat, au recunoscut şi ei în maşină că aşa este. Trebuiau să facă nişte măsurători înainte. Străzile Eternităţii şi Mahmudiei se fac în întregime. Nu doar că se scoate piatra cubică, ci se sapă la 1,5 metri, se pun straturi de asfalt. Pe străzile Isaccei şi Babadag este doar eliminarea stratului de uzură şi punerea unui strat nou. Ei au pus aceleaşi lucrări şi costuri şi pe străzile Isaccei şi Babadag. Le-am spus că ai deja au dublat proiectul numai de aici. Cum să semnăm că au pus strat de piatră pe Babadag când fiecare om ar vedea că nu s-a făcut acest lucru. Au venit cu un preţ al asfaltului care este aproape dublu faţă de oricine din Tulcea care face”, a explicat edilul.

Primarul municipiului Tulcea a precizat că în momentul de faţă se lucrează pentru organizarea unei noi licitaţii.

„În şedinţa de CL am reactualizat devizul general al investiţiei şi săptămâna aceasta îl vom publica din nou. Vom avea componentă de drumuri, staţii depou şi staţii de capăt. Am vorbit la Ministerul Fondurilor Europene unde am transmis această situaţie către ADR Sud-Est care ne-au vizitat săptămâna trecută. Ni s-a confirmat că nu suntem singurii în această situaţie şi că proiectul va fi fazat şi nu vom pierde finanţare europeană la sfârşitul anului. Oamenii care aşteptau lucrări de asfaltare din martie le vor avea din  toamnă”, a spus Ştefan Ilie.

Societatea din Bacău a câştigat anul trecut licitaţia organizată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de asfaltare a străzilor Eternităţii, Mahmudiei, Babadag şi Isaccei, pentru construirea depourilor pentru autobuzele electrice şi a staţiilor de capăt, valoarea totală a lucrărilor fiind de circa 40 de milioane de lei.