Tulcenii care au maşini mai vechi de 15 ani le pot vinde Primăriei, în schimbul sumei de 3.000 de lei. Primăria Tulcea va depune cererea de finanţare pentru programul „Rabla local” în  perioada 21- 28 aprilie.

Plenul Consiliului Local a aprobat, într-o şedinţă de îndată, participarea municipiului Tulcea în cadrul programului „Rabla local”.

Potrivit explicaţiilor primarului Ştefan Ilie, municipalitatea va încerca să obţină finanţarea pentru numărul maxim de autovehicule care ar putea fi predate în acest program respectiv 1.000 (în cazul municipiilor cu o populaţie între 50.000 şi 200.000 de locuitori).

Conform ghidului de finanţare, AFM asigură 80% din stimulentul de casare (2.400 de lei), iar Primăria Tulcea va cofinanţa proiectul cu 20% din stimulent (600 de lei), astfel încât fiecare tulcean care vrea să scape de maşina lui veche va primi suma de 3.000 de lei.

Stimulentul se acordă beneficiarului care a predat spre casare şi radiat din circulaţie şi din evidenţa fiscală un autovehicul uzat.

„Aprobăm acordul participării unităţii teritoriale la programul de casare al autovehiculelor, apoi cererea de înscriere a municipiului conform ghidului de finanţare pe care îl avem. Suma totală alocată din bugetul local aferentă stimulentului este de 600.000 de lei. În cadrul primei sesiuni, municipiul va putea aloca suma de 600.000 de lei pentru casarea a 1.000 de autovehicule. Stimulentul de casare pentru fiecare autovehicul casat este de 3.000 de lei, din care Administraţia Fondului pentru Mediu acordă 2.400 de lei, iar municipiul 600 de lei, reprezentând contribuţia proprie. În cadrul unei sesiuni, unui solicitant i se pot vira sume pentru cel mult 1.000 de autovehicule uzate pentru o populaţie între 50.000 şi 200.000 de locuitori. Suma se acordă numai după încheierea contractului de finanţare cu solicitantul stimulentului după casarea autovehiculului uzat prin intermediul colectorilor autorizaţi, după radierea din circulaţie. Noi depunem cererile de finanţare în perioada 21 aprilie ora 10.00 – 28 aprilie ora 23.59″, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

La 18 octombrie 2022, la nivelul municipiului erau înregistrate 10.611 vehicule, având criteriile de eligibilitate prevăzute de ghidul de finanţare. Astfel, s-ar acoperi circa 10% în prima sesiune.

Beneficiarul trebuie să facă dovada că locuieşte pe raza municipiului Tulcea şi că deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani, aflându-se, în acelaşi timp, în evidenţele fiscale ale Primăriei.

Persoana fizică nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat şi bugetul local, şi să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni împotriva mediului. Beneficiarul trebuie să-şi asume şi un angajament conform căruia nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 (sau inferioară) în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

În ceea ce priveşte eligibilitatea autovehiculului, bunul trebuie să aibă o vechime mai mare sau egală cu 15 ani (calculată de la anul fabricaţiei), iar norma de poluare să fie Euro 3 sau inferioară.

Vor putea fi casate autovehicule precum: autoturisme (categorie de folosinţă M1, cu cel mult 8 locuri pe scaune, în afară de şofer), microbuze (M2 sau M3, cu cel mult 22 de locuri pe scaune sau în picioare) şi autoutilitare uşoare (N1, cu o masă ce nu depăşeşte 3,5 tone, inclusiv automobile mixte destinate transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate).