Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DAPS) Tulcea a semnat ieri contractele de finanţare pentru realizarea a două centre sociale pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, care se vor construi în municipiu. Proiectele au fost anunţate în luna martie a acestui an, atunci când Primăria Tulcea obţinea o finanţare totală de peste 1,5 milioane de euro prin accesarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Astăzi semnăm contractele de finanţare pentru două proiecte, respectiv Centrul de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilităţi <<Sfântul Mihail>> şi Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi <<Sfântul Gavriil>>. Eligibilitatea acestora a fost anunţată din luna martie, dar au fost contestaţii şi a trebuit să treacă această perioadă”, ne-a declarat, ieri, directoarea DAPS Tulcea, Ştefana Zibileanu.

Centrele pentru care administraţia locală a obţinut finanţare europeană, se vor realiza pe strada Spitalului, pe o suprafaţă totală de 2.517 mp, pe care municipiul Tulcea a dat-o în administrare Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială.

Centrele vor avea săli de fizioterapie, de tratamente, de kinetoterapie, de masaj, de dezvoltare a abilităţilor lucrative, pentru activităţi de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, cabinete medicale, dotări şi utilităţi, spaţii pentru activităţi de socializare sau de petrecere a timpului în aer liber.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.