Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, aflat în dezbatere în Parlament, prevede şi proceduri pe parte de intrare în legalitate a construcţiilor edificate fără respectarea prevederilor legale. Acestea vor transmite mesajul că „aceia care doresc să construiască ilegal nu merită să construiască ilegal”, deoarece vor fi taxe mult mai mari pentru intrarea în legalitate, obligaţia de a avea avizele şi acordurile emise de autorităţile statului fiind prevăzută în lege.
De noua legislaţie, care se prevede a fi „o revoluţie” în domeniul urbanismului, are nevoie şi Tulcea, primarul Ştefan Ilie susţinând modificarea legislaţiei, în sensul de a fi aspru pedepsiţi cei care construiesc ilegal.
„Sunt total de acord cu modificarea legislaţiei, în sensul de a fi aspru pedepsiţi, interzise, prevenite, astfel de construcţii. Ele pun în pericol viaţa şi fac insuportabil un oraş pentru a trăi în viitor în el, îl îngrămădesc, distrug utilităţile publice. Nimic nu mai poate face faţă unor construcţii în neştire, ale căror autorizaţii au fost date cu ochii închişi. La un moment dat, sistemul de alimentare cu apă nu mai are presiune, sistemul de canalizare nu mai poate duce toate dejecţiile, iar cel al apelor pluviale este supraîncărcat pentru că nu mai sunt spaţii verzi şi locuri în care apa să se scurgă în mod natural. Nici curentul electric sau gazul nu mai poate face faţă consumului exagerat ca urmare a faptului că a mai apărut o construcţie fără să se respecte toate avizele, acordurile şi documentaţiile tehnice”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
În ceea ce priveşte construcţiile ilegale, soluţiile sunt intrarea în legalitate, dacă Planul Urbanistic permite, sau demolarea.
„În momentul în care ceri un aviz, instituţia care îl emite trebuie să spună dacă în zonă face sau nu faţă apa, energia electrică sau gazul şi trebuie făcute intervenţii pentru mărirea capacităţii. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat şi la noi foarte mult şi de aceea plângem foarte mult astăzi că nu avem spaţii verzi suficiente sau că în locul acestora s-au construit nişte blocuri, că nu mai avem unde pune maşinile, că atunci când plouă torenţial se strânge apa şi că există foarte multe presiuni în aşa fel încât să poţi da aceste certificate de edificare. Soluţiile sunt două, respectiv intrarea în legalitate dacă Planul Urbanistic permite şi dacă în urma expertizelor clădirea şi-a adus îmbunătăţire pentru a putea fi legală, sau demolarea. Din păcate, este extraordinar de greu când ai făcut un bloc şi ai vândut apartamente şi trebuie să îi spui unui cetăţean că acolo unde a cumpărat trebuie să fie demolat”, a precizat Ştefan Ilie.
Pentru această situaţie, o mare parte din vină o au notarii, susţine edilul.
„O mare vină o poartă notarii care acceptă contracte de promisiune fără să aibă în spate autorizaţia de construire. Nici măcar nu aveau voie să facă aceste contracte. Cetăţeanul nu ştie aceste legi, dar notarul ştie. El nu are voie să încheie un contract de promisiune de vânzare în care cel care vinde nu are autorizaţia şi ordinul de începere a lucrărilor. Există cazuri în care oamenii nu au contoar, nu pot trage lumină, gaz, pentru că nu au autorizaţie. Există foarte multe planuri şi construcţii pentru cartiere rezidenţiale. Unele au intrat în legalitate, altele se chinuie să intre în legalitate, altele sunt noi, iar altele nu pot intra în legalitate, decât dacă instanţa hotărăşte acest lucru”, a spus Ştefan Ilie.
La nivelul municipiului, administraţia locală a aplicat amenzi pentru construcţii fără autorizaţie, însă acestea au fost contestate în instanţă.
„Unii s-au bucurat că atunci când le-am dat amendă au câştigat anularea în instanţă. Acest lucru s-a întâmplat pentru că au dovedit că au făcut acele modificări la construcţii în urmă cu trei ani. Practic, nu trebuia să le dau amendă, ci să le fac de la început plângere penală. Dacă instanţa a decis că nu trebuia să îi dau amendă, eu sunt nevoit sa fac plângere penală, pentru că a construit fără autorizaţie”, a subliniat Ştefan Ilie.
Obiectivele aflate în construcţie în prezent în municipiu sunt autorizate, susţine edilul.
„Acolo unde se construieşte la momentul actual sunt lucrări autorizate. Noi am oprit cea mai mare parte a lucrărilor care nu sunt legale, pentru că este imposibil să le vezi pe toate, deoarece legea nu face distincţie între un bloc cu 10 etaje sau o magazie în spatele casei. Se mai întâmplă şi astăzi să se facă presiuni şi pleacă oamenii înţelegând sau înjurându-mă în gând că nu am putut să le dau ceea ce doreau, iar soluţia cea mai simplă este să intre în legalitate”, a afirmat Ştefan Ilie.
Primarul spune că atunci când a preluat conducerea administraţiei locale, a găsit o presiune extraordinar de mare din partea antreprenorilor, arhitecţilor şi a viitorilor proprietari.
„Eu am găsit la municipiu o presiune extraordinar de mare din partea antreprenorilor, arhitecţilor şi viitorilor proprietari, care ar fi cei mai nevinovaţi în primă fază, pentru că nu ştiu de regulă ce cumpără. Mai târziu, când apar problemele, solicită ca Primăria să le rezolve, deşi ele trebuiau rezolvate încă de la început prin întocmirea unor documentaţii corecte. După ce au construit încălcând autorizaţia, fără autorizaţie sau au făcut nişte construcţii în plus faţă de ce era prevăzut în proiect, în momentul în care termină vor un certificat de edificare, în baza căruia să poată intabula şi să devină oficiali proprietari. Apoi pot cumpăra, obţine credite sau lăsa moştenire. Neintabulând, pe cartea funciară apare ce era înainte, teren viran, magazie sau casă cu un etaj şi acum are două. Primăria dădea aceste certificate. Cum le dădea, Dumnezeu ştie, pentru că ele sunt fals în acte. Nu poţi să dai un certificat de edificare care îţi confirmă că lucrările au fost executate corect, dar să lipsească documentele din spate sau intrarea în legalitate. Nefiind lucrări care să respecte autorizaţia, ele sunt primele care pun sub semnul întrebării calitatea lucrărilor. Ceea ce s-a întâmplat în Turcia dovedeşte în mod evident acest lucru. În Turcia s-a întâmplat să fie pe scară naţională construirea fără autorizaţie, iar autorităţile au dat o lege prin care să se autorizeze toate. Când a fost nefericitul cutremur, marea majoritate a construcţiilor care nu au avut autorizaţii, expertize tehnice, au dus la pierderea cumplită de vieţi omeneşti”, a declarat Ştefan Ilie.
Certificarea firmelor de construcţii
Noul Cod al urbanismului va unifica într-un singur loc toate reglementările pe domeniu, dar aduce şi importante modificări ce privesc în principal reducerea termenelor, simplificarea procedurilor, digitalizarea procedurilor, evitarea procedurilor succesive în favoarea procedurilor deodată, potrivit ministrului Dezvoltării Cseke Attila.
Acesta a mai precizat faptul că totul se va derula printr-o platformă digitală, ceea ce va conduce la reducerea termenelor de emitere atât a autorizaţiilor de construire, cât şi pentru aprobarea Planurilor Urbanistice Generale şi Zonale ale autorităţilor locale. Alte noutăţi introduse se referă la necesitatea de a asigura clădiri pentru serviciile publice în cartierele noi.
Ministrul Dezvoltării a mai arătat că în noul cod de urbanism se instituie un sistem de certificare a firmelor de construcţii, ceea ce înseamnă că vor fi evitate situaţiile în care „firmele de apartament” sau firme care nu au niciun specialist depun oferte şi câştigă licitaţii.