Investiţiile în energia regenerabilă atrag din ce în ce mai mulţi dezvoltatori sau persoane fizice, în municipiul Tulcea. Parcurile fotovoltaice, solare şi eoliene au devenit în ultima perioadă o prioritate atât pentru firme cât şi pentru Primăria Tulcea.
De exemplu, administraţia locală are în evaluare un proiect prin care vrea să investească circa 2,8 milioane euro pentru realizarea unui parc fotovoltaic. Parcul fotovoltaic va fi construit pe un teren arabil situat între strada Taberei şi cartierul Dallas, proiectul fiind depus spre finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
„Primăria Tulcea are în evaluare un proiect depus pentru construirea unor parcuri fotovoltaice. Facem acest lucru pentru a obţine curentul electric necesar utilităţilor publice. Dacă vom obţine finanţare, vom avea curent din re-surse regenerabile, reducem poluarea şi putem acorda către populaţie servicii mai ieftine. La nivelul municipiului sunt mai mulţi finanţatori privaţi care vor să investească în energia regenerabilă, dar şi foarte mulţi tulceni care au depus proiecte pentru energie regenerabilă din panouri fotovoltaice”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
De altfel, în cadrul ultimei şedinţe, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre pentru construirea unei ferme fotovoltaice de 7 MW în intravilanul municipiului. Parcul fotovoltaic dezvoltat de către compania Photon Master Energy se va întinde pe o suprafaţă de 8,65 hectare.
Cifrele arată că, luna aceasta, un număr de 10.620 de persoane fizice s-au înscris, în doar şase minute, în sesiunea programului „Casa Verde Fotovoltaice 2023″ pentru Regiunea Sud-Est, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Etapa s-a adresat locuitorilor din judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea, iar bugetul alocat s-a ridicat la valoarea de 212,4 milioane de lei.
Energia fotovoltaică este una din principalele surse de energie regenerabilă, fiind valorificată pe scară largă în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană.