A venit rândul angajaţilor din construcţii să iasă în stradă. Federaţia Generală a Sindicatelor „Familia” a anunţat săptămâna trecută că organizează un protest faţă de intenţia Guvernului României de a elimina facilităţile fiscale acordate sectorului de construcţii, care va avea loc în Piaţa Victoriei, în 26 iulie, principalul motiv fiind faptul că Guvernul intenţionează să implementeze începând cu 1 septembrie 2023 eliminarea facilităţilor fiscale din sectorul construcţiilor.
Sterică Fudulea, secretar general în Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, crede că legile şi forţele cererii şi ofertei sunt libere de orice intervenţie a unui guvern. Acesta susţine că există, totuşi, alte soluţii la îndemână, cu efect pe termen lung, pentru a avea preţuri decente la raft.
„Noi am spus că eliminarea facilităţilor fiscale, la maniera la care ar dori acum Guvernul, va crea instabilitate în această zonă. Am mai spus şi că nu este loc de negocieri cu Guvernul pe aceste două facilităţi, construcţii şi industrie alimentară şi agricultură, pentru că aceste beneficii au fost obţinute de la comisie, şi, potrivit Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, măsura era planificată să se finalizeze până în 2028. Dacă tot avem nişte facilităţi, nu văd de ce le-am pierde. Pierdem şi noi, IMM-urile, şi angajaţii. Important este că încă nu am primit nimic scris, aceste informaţii cu privire la ce ar intenţiona Guvernul este pe surse şi sper că atunci când factorii de decizie se vor gândi la ceva concret, să avem un dialog, în Comisia Naţională Tripartid pentru dialog social, iar soluţiile propuse de noi să meargă mai departe”, ne-a declarat Sterică Fudulea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.