Primarul municipiului, Ştefan Ilie, a explicat, într-o conferinţă de presă, motivele care au dus la suspendarea furnizării apei calde către clienţii Energoterm şi a vorbit despre consecinţele pe care urmează să le suporte clienţii Aquaserv, care au cumulat datorii de zeci de mii de lei, de-a lungul anilor.

„V-am invitat la o conferinţă de presă în urma unor evenimente care au avut loc atât la serviciul pentru alimentare cu energie termică a municipiul, la Energoterm, şi am adăugat la aceasta conferinţă şi societatea Aquaserv, care distribuie apă potabilă şi administrează instalaţiile de canalizare, deoarece subiectele sunt comune. Vreau să transmit un mesaj:  nu mă va opri nici campania electorală, nici poziţia mea de primar, că nu mă interesează dacă voi mai fi ales sau dacă nu voi mai lua două voturi, trei voturi. Voi trece la condiţii drastice pentru cei care nu plătesc, în mod special, chiar dacă voi afecta şi pe cei care sunt buni platnici, pentru că este foarte greu să rezolv azi altfel problema. Nu am alte pârghii şi voi lua scara care înregistrează cei mai mulţi răi platnici, pe care îi voi deconecta de la apa potabilă. Conform legii, voi pune la dispoziţie apă potabilă celor care sunt buni platnici şi le voi da apă în perioada în care sistăm furnizarea prin Aquaserv, şi sperăm că în felul acesta îi vom determina pe cei care nu plătesc să achite datoriile, cu riscul ca preşedinţii de asociaţii să îşi dea demisia şi să nu mai vrea nimeni să vină. Nu sunt un primar populist şi nici nu ţin cu rău platnicii. Eu nu fac compromisuri, nu am făcut niciodată şi nu voi face niciodată aşa ceva. Pârghiile pe care le avem în lege le vom folosi, eu le voi folosi, şi voi ajunge până la poprirea şi confiscarea imobilului şi scoaterea lui la vânzare şi asta trebuie să înţeleagă fiecare rău platnic. Când va vedea pe executor că vine la uşă, să înţeleagă că a avut posibilitatea zeci de ani să îşi plătească datoriile, dar a sfidat legea, a sfidat şi vecinii de bună credinţă şi a creat un sistem în care unii plătesc şi alţii nu”, a declarat Ştefan Ilie.

Primarul a criticat reacţia unor consilieri locali sau lideri politici, care au reproşat că debranşarea afectează şi pe cetăţenii cu facturile la zi, cărora le răspunde că adevăraţii vinovaţi sunt cei care nu-şi plătesc creanţele.

„Am observat în reacţia unor persoane, unor consilieri locali sau a unor lideri politici, care au avut o poziţie foarte agresivă împotriva instituţiilor, entităţilor, pe care le coordonează primăria, în speţă Energoterm. Nimeni dintre toate aceste persoane nu vorbeşte despre cauza în sine, despre care sunt cauzele de s-a ajuns la sistarea apei calde în aceste zile. Nimeni nu a vorbit despre faptul că toate aceste lucruri sunt cauzate de neplata facturilor şi cred că un politician corect, unul care se doreşte a fi administratorul cetăţenilor sau al cetăţii, cum mai zic alţii, trebuie să lase la o parte populismul şi să vorbească despre persoanele care nu îşi plătesc datoriile şi să se implice pentru că, lăsând partea asta populistă, ar putea genera în dezvoltare şi rezolvare de lucruri în municipiu. Nimeni nu poate beneficia de aceste servicii publice, dacă nu se plăteşte pentru ele. Sunt total împotriva celor care nu plătesc, ei sunt principalii vinovaţi pentru situaţia creată”, a subliniat primarul municipiului.

Edilul este determinat să îi sancţioneze pe rău platnici, despre care spune că riscă să rămână fără locuinţe, şi care de frică să nu ajungă pe străzi, ar putea să înveţe în acest mod să îşi asume responsabilitatea şi să plătească ce consumă.

„Eu mă adresez acum, în mod special, răilor platnici, că voi face tot posibilul să le recuperez datoriile, indiferent dacă aceştia vor rămâne fără imobile, în cel mai rău caz, pentru că eu cred că doar acest lucru îi va speria. În zona de case, când plecăm să deconectăm pe cineva care nu a achitat, numai când vede buldoexcavatorul la poartă este cu banul şi plăteşte. În zona de bloc este greu, pentru că acolo sistemul este diferit, ori mergem până la punerea popririi pe apartament ori pe celelalte bunuri pe care le au, pentru că noi vrem o societate cu oameni corecţi şi dacă am fi cu toţii corecţi, noi nu ne-am plânge că apa se opreşte când e cald vara, că iarna nu avem apă caldă, că vara nu curge apa potabilă. Uitaţi, în urma ploilor se crapă conductele de canalizare, deşi foarte mulţi bani investim în aceste sisteme, pentru a căror reparaţii am obţinut finanţări europene şi alte tipuri de finanţări nerambursabile. Nu ne putem bate joc de aceşti bani, încercăm acum să separăm apa pluvială de apa canalizată, care de veacuri la Tulcea intră în Dunăre, niciodată nu a fost se-parată de conductele de canalizare. Este firesc să avem o cantitate mult mai mare când avem ploi, ca acum, de aceea facem investiţii foarte mari, dar avem nevoie şi de suportul cetăţenilor, altfel vom rămâne exact cum am fost până acum, un oraş în care tinerii pleacă pentru că nu vor să stea într-o societate în care oamenii merg pe principii greşite. Nu pomana face oraşul să se dezvolte, sau comuna, sau urbea, ci implicarea fiecăruia. Într-o societate corectă trebuie să plăteşti”, a susţinut Ştefan Ilie.

Ionel Zamfir, directorul Energoterm, spune că datoria totală a tulcenilor cu restanţe mari şi vechi se ridică la peste opt milioane de lei şi că doar 15 % sunt la zi cu facturile.

„În acest moment avem de încasat o datorie de peste 5,300 de lei, valoare care se schimbă zilnic. La această sumă se adaugă două milioane şi ceva, datorii cu vechime mai mare de un an, care sunt în executare, în procese.  Problemă ivită la Energoterm nu este nouă, ea trenează de ani de zile. Ca şi istoric, am să mă refer numai la ultimul sezon de încălzire pe care îl palpăm şi îl putem şi verifica şi documenta. Anul trecut, pe vremea asta, printr-un sprijin de la Guvern, Primăria a compensat nişte pierderi, cu această ocazie fiind plătiţi nişte bani în avans către Energoterm. Este vorba de o sumă de patru milioane de lei, care au fost daţi în avans către furnizorul de gaz. Aceşti bani nu au venit decât ca să stingă o datorie existentă la momentul respectiv, vorbim de septembrie 2022, către acelaşi furnizor de gaz pe care le avem şi acum, de 2,5 milioane de lei. Ei s-au dus în avans, pentru constituirea unui depozit, astfel încât sezonul de furnizare să funcţioneze. Eforturi, în principiu, se fac, nu ştiu cât este de suficient. Problema este că am ajuns în situaţia de la momentul 20 iulie 2020,  aproape identică ca şi sume. La momentul iunie am eşalonat nişte datorii către acelaşi furnizor de gaze, Premier Energy, eşalonări ale căror paşi am putut să-i acoperim primele trei-patru săptămâni, după care următorii nu am mai reuşit, pentru că nu am avut încasări, eu anticipând că banii vor veni, dar fluxul de bani din cele 5, 3 milioane de lei datorie curentă, în sensul sub 365 de zile din ultimul an, nu a fost mai mult de 50.000 de lei pe săptămână, teoretic. Practic, nu îi pasă nimănui să îşi achite aceste datorii, în condiţiile în care legea nu ne sprijină foarte mult. Nu puteam angaja recuperatori în afară de cei legali, judecătoreşti, care pun în practică măsurile la care sunt îndreptăţiţi şi din acest motiv nu am reuşit să achităm în continuare ratele, aşa cum ne-am angajat către furnizorul respectiv. Acesta a procedat la sistarea furnizării de gaz. Nemaiavând gaz, noi nu mai putem să furnizăm apă caldă, nici măcar în zonele unde consumatorii achită curent facturile. Deci, opt din cele 10 centrale care furnizează apă caldă acum sunt în blocurile ANL de la Izvor, unde sunt patru centrale în două blocuri şi doar două au restanţe. Mă refer la CT13, unde avem o asociaţie cu mari întârzieri la plată, incredibili de mari, şi încă una din cele care furnizează apă caldă, celelalte au fost tăiate”, a explicat Ionel Zamfir.

Datoria curentă a abonaţilor Aquaserv către societate se cifrează undeva la peste nouă milioane de lei, din care 6,5 milioane reprezintă datoriile asociaţiilor. Potrivit directorului Valentin Ifrim, din 93 de asociaţii la nivelul municipiului, 33 sunt asociaţii cu cel puţin cinci, şase facturi restante.

„Nu am luat în asociaţiile care au factura curentă sau au două-trei facturi, pentru că mai sunt şi administratori conştienţi că trebuie să plătească acest serviciu. Am solicitat, împreună cu primăria, acum două săptămâni o adresă către primele 15 asociaţii care au debitele cele mai mari, prin care am cerut să ni se dea, să ni se indice proprietarii cu cele mai mari datorii. Din păcate, din cele 15, doar opt au trimis răspunsuri. Am încercat să luăm legătura cu aceste asociaţii, să mergem în comun cumva, să îi ajutăm. Nu am găsit înţelegere. Noi, ca operator, mergem la executor, se validează executarea de către instanţă, se demarează executare asociaţiei şi aici ne blocăm, pentru că asociaţia, în momentul respectiv, ar trebui să meargă cu dosarele celor datornici către executor şi acolo să înceapă executorul să ia bunuri. Din păcate, lucrul ăsta nu se întâmplă decât în rare cazuri, sunt puţine asociaţii care fac acest demers. Prima măsură extremă de a pedepsi debitorii este debranşarea. Sunt locatari, precum un aparţinător al Asociaţiei 67 bloc E1, scara B, care are o datorie de 149.000 de lei, din 7 apartamente. Alt proprietar de la Asociaţia 9 are restanţă de 50.000 de lei, iar la un alt apartament de pe aceeaşi scară figurează cu datorii de 14.000 de lei”, a precizat Valentin Ifrim.