Şoseaua care face legătura între podul peste Dunăre de la Brăila şi Jijila a fost realizată în proporţie de peste 50% şi va fi finalizată până la sfârşitul anului, aceasta urmând să fie a doua cale rutieră pe care o vor avea la dispoziţie şoferii de pe malul nord-dobrogean al Dunării.

În momentul de faţă, accesul pe pod de pe malul tulcean al Dunării se face pe digul şosea Măcin-Smârdan, cale rutieră cu câte o singură bandă pe fiecare sens, proiectul podului incluzând o a doua şosea, aflată în lucru, care va lega podul de Jijila.

„Au fost lucruri care au împiedicat realizarea investiţiei în termenul stabilit. Au fost probleme cu descărcările arheologice, cu relocarea utilităţilor, gaz şi energie electrică, gropile de descărcare, probleme legate de domeniul silvic, iar constructorul nu a avut teren liber de sarcini pentru investiţie. Sunt convins că, până în decembrie, breteaua pe Jijila va fi făcută. Din discuţiile cu constructorul, chiar mai devreme”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horia Teodorescu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.