Doi elevi de liceu, unul fiind minor, au fost arestaţi preventiv la Tulcea, pentru trafic de droguri de risc în formă continuată. Procurorii DIICOT au fost cei care au propus reţinerea şi arestarea a şapte tineri care au vândut de zeci de ori canabis şi cocaină în şcolile din oraş.
Cei şapte sunt cercetaţi în două dosare, iar anchetatorii au reţinut că, în perioada 2022 – septembrie 2023, inculpaţii au comercializat canabis, în mod repetat (peste 80 de acte materiale), consumatorilor de pe raza judeţului Tulcea, inclusiv elevi.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.