Făcând o proiecţie în istoria de dată recentă, nu mai departe anul 2021, primăria municipiului Tulcea a invitat la masa discuţiilor toţi preşedinţii asociaţiilor de proprietari. Scopul discuţiilor, potrivit declaraţiei primarului Ştefan Ilie, a fost acela de a depune, în baza hotărârilor proprii, soli-citări pentru a obţine finanţarea necesară reabilitării şi anvelopării blocurilor.
Primarul Ilie ne-a spus că majoritatea au achiesat şi au înţeles utilitatea acestui demers, mai ales că, pe lângă imagine, un bloc refăcut creşte valoric preţurile locuinţelor şi, nu în ultimul rând, asigură confort.
„M-a bucurat faptul că în bună parte asociaţiile au înţeles că acest parteneriat cu primăria este bun. Sprijinul financiar european au înţeles şi dânşii că este o oportunitate pe care nu o poţi rata. Ne uităm la un bloc din exterior şi dacă arată deplorabil, este coşcovit, cad pereţii, atârnă tencuiala, clar că locuinţele sunt subevaluate, chiar dacă, să spunem că un apartament cu două camere este făcut, nu pot fi vândute cu preţul real. Acolo unde nu s-a înţeles am mers personal să le explic oamenilor cum stau lucrurile. Primăria pune toţi banii. Apoi vin cofinanţările din partea asociaţiilor. Adică oamenii trebuie să dea banii înapoi, dar nu ca şi cum s-ar fi împrumutat la o bancă. Suma poate ajunge la 100 de lei pe lună de apartament, la un preţ de 11.0000 de lei pe scară. Clar, un apartament dintr-un bloc reabilitat, frumos, tencuit cu termoizolaţie eficienţă energetică, poate ajunge şi la 50.000 de euro”, consideră edilul-şef.
Primarul Ilie spune că s-a mers pe principiul „primul venit, primul servit”, iar suma alocată a fost de 30 milioane de euro. Încă mai sunt aşteptate cereri din partea asociaţiilor, în baza hotărârilor proprii.
„Finanţarea este asigurată în continuare. Parteneriatul cu primăria este la îndemâna tuturor asociaţiilor de proprietari. Un bloc reabilitat, tencuit, termoizolat, cu uşi şi ferestre termopan, cu eficienţă energetică mare este confortabil în primul rând. Mai sunt asociaţii care şi-au manifestat dorinţa de a intra în parteneriat. Repet, oamenii nu dau niciun ban. Primăria acoperă costurile, iar partea de cofinanţare, destul de mică, din partea asociaţiilor, se împarte. Când îţi refaci apartamentul te costă. Iei un împrumut. Plăteşti dobândă. Ori aici plăteşti puţin şi eşalonat”, spune Ilie.
În perioada următoare intră în procesul de reabilitare, blocurile de pe strada Gării care „cu siguranţă vor arăta altfel”.
Reabilitarea şi anveloparea blocurilor este una dintre cele mai bune măsuri la nivel de autoritate locală. Sunt oraşe mari care nu au implementat nici măcar un proiect de acest gen. Eficientizarea energetică, în primul rând presupune costuri personale mai mici la energie electrică şi cea termică. Din partea locatarilor. Vara e răcoare, iarna e cald.