Din cauza vremii capricioase producţia de porumb şi floarea – soarelui în mai multe zone ale ţării este extrem de slabă. Astfel, fermierii se aşteaptă la aproape jumătate din cantităţile de anul trecut.

Şi la Tulcea, mii de hectare de culturi au fost afectate de secetă, iar fermierii reclamă pagube. Până acum, 20 primării din judeţ au depus sesizări la Direcţia Agricolă, prin care au anunţat că zeci de fermieri au culturile de floarea – soarelui şi porumb afectate. Direcţia Agricolă Tulcea a centralizat până în momentul de faţă datele de la 11 UAT-uri.

„Evaluarea se va încheia pana la 30 noiembrie, în funcţie de primirea rapoartelor operative. Comisiile se deplasează pe raza UAT care primesc înştiinţări de la fermieri. Aceştia pot depune înştiinţarea la primăria pe raza căreia deţin terenul agricol pana la 15 octombrie”, ne-a declarat Mirela Miiler, director Direcţia Agricolă Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.