Ministerul Sănătăţii a declarat marţi seară epidemie de rujeolă la nivel naţional, fiind înregistrate aproape 2.000 de cazuri. Întrucât epidemia este cauzată de rata slabă a vaccinării, iar boala poate avea complicaţii grave, chiar mortale, autorităţile îndeamnă la vaccinarea copiilor.

Din fericire în judeţul nostru nu este niciun caz declarat, potrivit informaţiilor transmise de medicul specialist epidemiolog Alin Ştefan Enuţă, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea. Totuşi, specialistul atrage atenţia că rata de acoperire vaccinală este mai slabă în oraşele Tulcea, Babadag şi Măcin.

“În acest sezon nu au fost înregistrate cazuri de rujeolă la Tulcea. Pentru a îndemna populaţia să se vaccineze, am început demersuri cu reţeaua asistenţilor comunitari şi cu mediatorii sanitari pentru a începe discuţiile în comunităţi. Probleme din punct de vedere statistic la rata de acoperire vaccinală se înregistrează în oraşele Tulcea, Babadag şi Măcin. Încercăm să vorbim  şi să aflăm de ce refuză. Din cauza acestor refuzuri avem restanţieri şi încercăm să-i convingem pentru vaccinare, iar din acest motiv vom merge în curând în comunităţi. Săptămâna viitoare mă întâlnesc din nou cu asistenţii comunitari şi cu mediatorii sanitari pentru a discuta să adune comunităţile care au cea mai slabă rată de vaccinare pentru a încerca să-i convingem şi să aflăm motivele pentru care le este atât de teamă de acest vaccin. Vom încerca să conducem campanii de promovare a vaccinării, dar în restul comunităţilor acoperirea este foarte bună”, ne-a declarat dr. Alin Ştefan Enuţă.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.