Primăria Tulcea a depus solicitare pentru obţinerea avizului de mediu pentru realizarea unei piste de biciclete de 9,9 km, un proiect în valoare de circa 2,3 milioane de euro, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Viceprimarul George Şinghi spune că proiectul este în faza de avizare, existând condiţionări de mediu, parte din pistă aflându-se în zona Lacului Zaghen, teritoriu administrat de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

„Momentan suntem în faza de avizare şi încercăm să punem în concordanţă toate observaţiile avizatorilor. Fiind într-o zonă în proprietatea municipiului, dar în administrarea ARBDD-ului, iar o parte din proiect, fiind întinsă în jurul Lacului Zaghen, sunt şi nişte condiţii şi restricţii de mediu, unele impuse şi din planul urbanistic. Suntem în faza în care punem cap la cap condiţiile avizatorilor, împreună cu proiectanţii, şi dorim să găsim o soluţie corectă care să respecte toate condiţiile de lucru în acea zonă”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Proiectul privind amenajarea a peste 9,9 km de piste pentru biciclete a fost adoptat de consilierii locali în primăvara anului trecut. La vremea respectivă, consilierii PSD şi PER s-au abţinut de la vot, invocând posibile probleme legate de finanţare, ţinând cont de faptul că zona este supusă unor restricţii de mediu. Proiectul a primit finanţare în luna noiembrie a anului trecut.

Potrivit proiectului, pista de biciclete va avea o lungime de 3631 m în zona străzii Isaccei şi de 6269 m în zona Lacului Zaghen.

Primul tronson din strada Isaccei va fi cuprins între intrarea în municipiu şi sensul giratoriu din Cartierul Vest, iar cel de-al doilea tronson va fi cuprins între calea ferată şi sensul giratoriu din Cartierul Vest.

Pistele de biciclete pe strada Isaccei vor avea două tronsoane rutiere şi vor fi amplasate pe partea carosabilă, la marginea bordurii, cu o lăţime de 1.50 m pentru fiecare sens de circulaţie. În zonele unde la marginea drumului există parcări laterale, pista de biciclişti se va decala spre axul străzii cu 80 cm creându-se astfel o zonă de siguranţă faţă de maşinile parcate.

„În zonele unde strada Isaccei se intersectează cu străzi laterale, suprafaţa pistei de biciclişti se va vopsi cu culoare roşie astfel încât acestea să fie cât mai vizibile participanţilor la trafic de pe străzile secundare, iar acestea să acorde prioritate bicicliştilor. Pe strada Isaccei structura rutieră nu va fi afectată de amplasarea pistelor de biciclişti. Pistele de biciclete vor fi materializate şi delimitate pe partea carosabilă prin marcaje longitudinale“, se precizează în proiect.

Pistele de biciclete cu lungimea de 6269 m din zona Lacului Zaghen vor avea lăţimea de 2.40 m pentru două sensuri de circulaţie (1.20 m pe fiecare sens). Totodată în jurul Lacului Zaghen se vor amenaja 10 platforme laterale pentru repaus dotate cu bănci şi coşuri de gunoi, iar trei dintre aceste platforme vor fi dotate şi cu spaţii de depozitare pentru uneltele necesare reparării bicicletelor.

„În zona Lacului Zaghen, s-au prevăzut două pasarele cu structura mixtă la km 1 +475.00 şi la km 3 +110.00. În secţiunea transversală pasarelele vor avea o lăţime utilă de 3.00 m pentru a asigura o pistă de biciclete pe dublu sens. Stâlpii de iluminat propuşi vor fi din lemn, cu fundaţie prefabricată din beton, evitând contaminarea zonei rezervate”, se arată în proiect.

Valoarea totală a proiectului este de 11.598.865,74 lei (inclusiv TVA).

Municipiul Tulcea, alături de alte 19 comune şi două oraşe din judeţul Tulcea sunt parte a rutei Euro Velo 6, cu o lungime de peste 3,600 km, care leagă Oceanul Atlantic de Marea Neagră.